Infirmiera care se ocupă de Michael Schumacher (50 de ani) a declarat, conform Le Parisien, că fostul pilot de Formula 1 este conștient.
Lupta ultimilor cinci ani, după teribilul accident de schi din 29 decembrie 2013, continuă şi este, cel mai probabil, departe de a fi câştigată, conform puţinelor informaţii scurse către publicul larg, dincolo de zidul de autoprotecţie ridicat de familie.
Michael Schumacher va împlini 50 de ani pe 3 februarie, iar în curând se vor face 5 ani de la accidentatul suferit la schi, în urma căruia duce o luptă continuă pentru viaţa sa. Ferrari, echipa pentru care scris istorie ca pilot în Formula 1, va marca într-un special ziua de naştere a germanului.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți că reprezentanții USR „trebuie să plece acasă” și că nu ia sub nicio formă în calcul vreo colaborare cu ei.
România
Președintele Nicușor Dan le-ar fi transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu se ajunge la un acord transparent privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului, declanșând astfel alegeri anticipate, potrivit surselor Digi24.ro.
Mapamond
Casa Albă a anunţat marţi că i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, transmite Reuters.
România
Noile dispoziții legale din Ucraina clarifică faptul că limba maternă poate fi folosită în toate circumstanțele, nu doar în timpul cursurilor școlare, a transmis președintele Nicușor Dan marți, când a salutat promulgarea de către Volodimir Zelenski a modificărilor legislative privind dreptul minorităților naționale la educație în limba maternă.
1
România
Partidul Național Liberal ia în calcul încheierea cu premierul desemnat Luca Niculescu a unui acord politic bilateral, care prevede condițiile în care liberalii pot contribui la stabilitatea țării în următoarele șase luni, dar nu va participa la Guvern, a anunțat, marți, liderul partidului, premierul interimar Ilie Bolojan.
1
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este optimist și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile rămân în picioare, și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.
România
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu.
1