Fost director adjunct în cadrul instituţiei, ea îi succede în funcţie lui Gheorghe Alda, trimis în judecată.
Fosta soție a dinamovistului Cristian Borcea și prietena primarului localității arădene Zăbrani, Marian Toader a fost audiată, joi, 4 iunie, la DNA Timișoara în dosarul fraudării fondurilor europene.
8 MARTIE. Este pentru noi, femeile, o sărbătoare aparte, care arată recunoaşterea contribuţiei noastre în viaţa de zi cu zi, în familie, în societate, dar şi în activitatea profesională. Este, dacă doriţi, un omagiu pe care fiecare femeie de pe pământ îl merită cu prisosinţă.
Mihaela Muraru - Mândrea și-a lansat, la Librăria „Corina”, volumul de versuri „Sălașul avatarilor”.
Local
1.200 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 379 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Arad, în primele patru luni ale acestui an.
UT Arad
După meciul cu Dinamo, antrenorul vine să discute despre contractul pe anul viitor!
Local
Polițiștii au oprit în trafic un autocamion încărcat cu material lemnos, constatând o serie de nereguli în avizul de însoțire a mărfii.
Local
Punctul de colectare va fi deschis timp de două ore, în fiecare zi de miercuri, în incinta sediului central al unității sanitare.
Local
Pacienta, o femeie de 50 de ani, avea o formațiune tumorală uterină de 9,5 kilograme. Intervenția a durat mai bine de trei ore.
Local
Competiția școlară interdisciplinară are ca discipline de concurs: geografia, fizica, chimia și biologia.
ARADON Sport local
Prima etapă are loc sâmbătă, 18 mai, la Măderat-Şiria şi are premii în valoare de 6000 de lei.
Mapamond
Guvernul chinez şi-a reafirmat vineri opoziţia faţă de însuşi principiul unei liste negre comerciale a SUA pentru entităţi chineze, a doua zi după ce pe aceasta au fost introduse 37 de noi nume, relatează AFP.
Advertorial
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, precum și în magazine.