aradon.ro Web analytics


BUCUREŞTI - Preşedintele FRF, Mircea Sandu şi secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, s-au declarat de acord cu modificările propuse la Legea 4/2008 privind combaterea violenţei în sport, potrivit cărora la meciurile cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa prefectului şi a unui procuror.
Vasile Avram nu mai este şeful CCA! Igna conduce arbitrajul! Comitetul Executiv de după alegerile de la Federaţia Română de Fotbal a adus o schimbare majoră, scrie ProSport. Astfel, Vasile Avram a pierdut funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

UT Arad

Ce a spus Adrian Mihalcea după remiza cu Metaloglobus?
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.

România

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier cu doi răniți ușor (surse)
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Local

Rock la Mureș revine, în iulie
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.

UT Arad

UTA nu a stins „lanterna roșie”
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul. 4

Local

Lăsați fără permis după ce au trecut pe roșu calea ferată
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată

Local

Un prim centru comercial modern la Lipova

Local

Doi arestați preventiv în dosarul țigărilor confiscate
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri. 1

Local

E oficial: Se desființează Direcția Silvică Arad
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea. 5

Local

Condamnări în dosarul angajărilor măsluite care au atins și Aradul
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.