Au dat uitării incidentul din finalul sezonului trecut, când le-au fost „furat” locul 5 de Rapid, cu largul concurs al unor arbitrii protejaţi de FR Polo.
Adrian Budurean, antrenorul fostelor campioane de baschet West Petrom (la masculin) şi Univ. Goldiş ICIM Arad (la feminin), s-a îndreptat (şi) spre un alt sport: canoe polo!
Poloistul arădean Richard Huber a reuşit 3 goluri în ultima dispută a României la Jocurile Europene de la Baku, 8-7 cu Slovacia, în meciul pentru locurile 11-12.
Echipa naţională de polo juniori a României, cu arădeanul Richard Huber (AMEFA) în lot, a fost învinsă, marţi, de Serbia, cu scorul de 8-2, în meciul de baraj pentru calificarea în sferturile de finală ale Jocurilor Europene de la Baku.
Nu au fost doi pumni, ci au fost patru! Imagini nedifuzate până acum, înregistrate de camerele video din interiorul cât și din exteriorul restaurantului, îl arată pe Alex Băltean așezându-se la masa agresorului său.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.