ARAD. Sosesc, rând pe rând, suspecții, martorii și probele ridicate în urma perchezițiilor de amploare ce au avut loc astăzi dimineață în municipiul și județul Arad. Efective ale IGPR au sosit la Arad să efectueze perchezițiile în frunte chiar cu șeful Poliției Române, semn că treburile par a fi serioase de această dată.
A mai rămas o zi până când elevii claselor a VIII-a vor susține examenul de Evaluare Națională. Acesta începe marți cu proba la limba și literatura română. Există și noutăți, iar pentru elevi a fost publicat un ghid cu toate informațiile necesare despre redactarea subiectelor și desfășurarea examenului.
ARAD. Calea Aurel Vlaicu este închisă circulaţiei încă de azi dimineaţă, în zona supermarketului Profi, imediat după producerea exploziei în care afaceristul Ioan Crişan şi-a pierdut viaţa, iar autorităţile anunţă că va mai rămâne închisă o perioadă, până când vor fi adunate toate probele împrăştiate pe carosabil.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
1