ARAD. În toamna lui 2011 erau la catedrele din școlile arădene 80 de profesori aflați deja la vârsta pensionării care au primit avizul pentru a rămâne în continuare în sistemul de învățământ preuniversitar.
ARAD. Un plus de aproape o sută de dosare pentru gradațiile de merit. 344 de profesori arădeni și-au depus dosarele, față de 264 câți și le-au depus anul trecut. Interesul este mare pentru că aprobarea dosarului presupune creșterea cu 25% a salariului pentru o perioadă de 5 ani. Cele mai multe, ca în fiecare an, au fost depuse de învățători și educatoare.
Soluționarea cererilor de pretransfer prin consimțământ între unitățile de învățământ.
ARAD. Agitație maximă în școlile arădene. Până pe 11 aprilie se pot depune dosarele pentru obținerea gradației de merit. Adică pentru asigurarea unui procent de 25% de creștere a salariului pentru cinci ani. Perioada luată în calcul la dosar este 1 septembrie 2008 și 31 august 2012.
ARAD. Strâng semnături pentru deblocarea posturilor didactice auxiliare şi nedidactice. Este vorba despre sindicaliştii din învăţământul arădean care vor să trimită liste de semnături la Guvern.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a pus „tunurile” pe jucători, pe care i-a numit semiprofesioniști.
Mapamond
Liderul nord-coreean Kim Jong Un se pregătește să o desemneze moștenitoare a puterii de la Phenian pe fiica sa, Ju Ae, a afirmat joi parlamentarul sud-coreean Lee Seong-kweun, citat de AFP, după o informare a serviciului național de informații NIS din Coreea de Sud.
Mapamond
O Uniune Europeană mai rapida și mai eficienta: liderii celor 27 de state membre ale UE s-au angajat joi să aplice reforme pentru a redresa competitivitatea economiei, care să reziste mai bine presiunilor din partea Chinei și a Statelor Unite, transmite AFP.
2
România
Televiziunea Națională a anunțat joi seară cei zece finaliști ai Selecției Naționale care vor concura pentru un loc în finala de la Viena a concursului Eurovision Song Contest.
România
Bărbatul care l-ar fi amenințat cu moartea pe actorul Victor Rebengiuc în 2024, sub control judiciar
Procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de un bărbat, de 46 de ani, bănuit că l-ar fi amenințat pe actorul Victor Rebengiuc.
1
Mapamond
Donald Trump a anunțat joi că a abrogat o lege care a servit drept fundament al luptei împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite, marcând astfel o schimbare legislativă majoră, căreia i se opun deja numeroși oameni de știință și apărători ai mediului înconjurător, informează AFP.
1