ARAD. S-a prelungit termenul pentru depunerea de proiecte în cadrul programului „Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii”. Anunţul a fost făcut de către Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad, termenul limită fiind prelungit până la 21 decembrie.
Senatorul Constantin Traian Igaş a decis să vorbească despre trei proiecte dedicate Aradului, dragi inimi sale, pentru care a luptat. Primul pe lista sa a fost SMURD-ul.
ARAD. Bugetul asigurat de stat la limita supravieţuirii a făcut ca tot mai multe insitituţii să caute alte forme de finanţare pentru a se putea moderniza. Astfel, că nu puţine dintre ele au ales proiectele europene ca posibilitate de schimbare a mobilierului şi dotărilor din instituţii.
ARAD. Aleşii judeţeni s-au întâlnit vineri în şedinţa ordinară, cele mai multe proiecte de pe ordinea de zi vizând aprobarea unor fonduri pentru modernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Pe zeci de hectare se vor ridica parcuri fotovoltaice în tot judeţul, existând localităţi cu câte trei-patru proiecte.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că un Pact pentru România reprezintă o formulă realistă prin care se poate avea în termen scurt un guvern învestit.
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.
ARADON Sport local
Sportiva de la CS Municipal Arad a făcut o figură frumoasă în proba de dublu.
ARADON Sport local
SÂNTANA. O mutare poate surprinzătoare a avut loc azi, când unul din cei mai buni jucători ai Progresului Pecica, Andrei Haloș, a fost anunțat la o altă echipă arădeană de Liga a III-a, Unirea Sântana.