ARAD. „Copierea proiectelor noastre nu se încadrează la plagiat”, este titlul comunicatului pe care Mișcarea arădeană l-a remis de curând celor din mass-media.
Avalanşa suspendărilor finanţării diverselor proiecte pe bani europeni a adus România în situaţia unui boxer năucit de pumnii adversarului. Guvernul USL critică în gura mare jaful din bani europeni practicat de către stăpânirea PDL, care şi-a îngrăşat clientela politică, principala sursă de bani pentru partid.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) s-a întrunit în şedinţă ordinară vineri, în 28 septembrie, având o ordine de zi formată din 12 proiecte de hotărâri, plus punctul de Diverse. Iar întâlnirea aleşilor judeţeni a adus cu ea şi două noutăţi.
ARAD. Proiectele schițate la comanda Primăriei Arad pentru Piața Catedralei și Piața Avram Iancu ar trebui finalizare până în 2020.
În „Seara bujăcanilor” Claudia Boghicevici a fost alături de locuitorii cartierului.
Local
Proiectul actualizează și regimul sancțiunilor. Pentru o serie de abateri prevăzute de regulament, inclusiv pentru neconcordanțe între declarația de protecție fonică și situația constatată în teren, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că un Pact pentru România reprezintă o formulă realistă prin care se poate avea în termen scurt un guvern învestit.
1
România
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că partidul său este „atașat valorilor românești” și că fără acesta nu se poate rezolva criza guvernamentală.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat marți, în urma consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că PSD este gata să își asume guvernarea.
Evenimente
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în acest an printr-un ceremonial militar și religios organizat în Piața Catedralei din municipiu, în perioada 25–26 iunie 2025, sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Arad.
Local
Este vorba despre o stradă nou înființată, iar proiectul privind atribuirea numelui se află în procedură de transparență.