Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a declarat marți convins că Statele Unite au început să înțeleagă mai bine poziția Moscovei, după întâlnirea avută în Arabia Saudită cu secretarul de stat american, Marco Rubio, dar a avertizat că desfășurarea unor trupe străine în Ucraina este inacceptabilă pentru Rusia, relatează agențiile AFP și Reuters.
Local
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro.
1
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
1
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
1
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.