ARAD. Citeam undeva o foarte frumoasă definiţie a dascălului: „Învăţătorul este o făclie care se mistuie luminând pe alţii”. Şi tot acolo se spunea că „nu-i pe lume o carieră care să ceară mai multă muncă, mai desăvârşită voinţă şi mai straşnică perseverenţă, decât munca dăscălească”.
ARAD. Bobocii din clasa I A de la Şc. Gen. „M. Eminescu” se gândesc deja la viitoarele meserii.
ARAD. Elevii din I A de la Școala Generală „Mihai Eminescu” Arad aproape de finalul primei clase.
Mapamond
Generalul german Carsten Breuer a fost desemnat sâmbătă președinte al Comitetului Militar al NATO, el urmând să-l înlocuiască în această funcție la jumătatea anului viitor pe amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, a anunțat Ministerul german al Apărării, conform căruia generalul Breuer va avea o linie clară cu privire la modul de a face față amenințării în creștere din partea Rusiei, relatează AFP.
Mapamond
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.
1
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
1
Local
Prăznuirea Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea a adus la Arad șase ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Manifestările au cuprins slujbe la Catedrala Veche, sfințirea a două icoane la Facultatea de Teologie și lansarea a opt noi volume din colecția „Ilarion Felea – Opere complete”.
2
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
3