SEBIŞ. Doar trei goluri primite, nici o înfrângere şi singurele echipe cu un număr format din două cifre în dreptul golurilor înscrise în primele 7 etape ale eşalonului trei. Naţional Sebiş şi Mama Mia Becicherecu Mic se vor afla faţă în faţă, sâmbătă, ora 15, pe stadionul din oraşul de la poalele Munţilor Codru Moma, într-un derby aşteptat cu interes. Învingătoarea are mari şanse de a încheia prima parte a campionatului pe primul loc şi a lua o serioasă opţiune în lupta pentru promovare.
De la ora 15.00 începe meciul dintre CS Ineu și Național Sebiș, un derby al județului în Liga a III -a .
INEU. Adi Abrudean se întoarce în oraşul unde a fost adulat ca jucător. Actualul tehnician al echipei Naţional Sebiş vine să obţină trei puncte din fieful ineuanilor, pentru a menţine gruparea de la poalele Munţilor Codru Moma în fruntea Seriei a IV-a eşalonului fotbalistic cu numărul trei.
SEBIŞ. Aproape 500 de împătimiţi ai fotbalului au ţinut să asiste la victoria care a consolidat prima poziţie a clasamentului pentru Naţional Sebiş, echipă neînvinsă în actualul sezon de Liga III.
SEBIŞ. De şase etape au avut nevoie băieţii pregătiţi de Adi Abrudean pentru a duce Naţional Sebiş în fruntea Seriei a IV-a a eşalonului trei din fotbalul românesc.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Pagini false care copiază numele, imaginile şi produsele unor magazine au fost identificate şi raportate la DNSC.
2
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.