În ceea ce priveşte fondurile europene atrase prin proiecte, GAL Sebiş este, pe semestrul I al anului 2014, fruntaş pe judeţ.
Elevii lui Roland Nagy au trecut de Național Sebiș, în Cupa României, după un meci cu multe goluri și ratări.
Arad. Pe arena din Sânicolau Mic, mâine, de la ora 17.30, va avea loc una dintre „ciocnirile” importante ale acestei faze a competiției KO: UTA Bătrâna Doamnă – Național Sebiș.
Giarmata. Național Sebiș tace și face. Primarul Feieș și antrenorul Abrudean par că se înțeleg de minune și asta ar putea fi rețeta succesului. Nu de alta, dar se știe că – în campionatul trecut – s-a făcut echipă cu nume sonore, s-au cheltuit bani pentru promovare, dar Național Sebiș a rămas tot în liga a III-a.
Arad. După ce s-au încins la peste 30 de grade, sâmbăta trecută, la Șiria, UTA Bătrâna Doamnă și Național Sebiș se duelează din nou, de această dată într-un meci oficial.
Mapamond
La doi ani după moartea disidentului rus Aleksei Navalnîi, mulţi oameni din Rusia şi din alte ţări l-au comemorat luni pe liderul opoziţiei ruse, relatează dpa.
România
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
ARADON opinii
De ce ne sperie schimbarea prefixului: 30, 40, 50? Teama de bătrâneţe, de izolare, devine obsesie făcându-ne să ignorăm trecerea firească a timpului, să uităm că deţinem comoara experienţelor noastre de viaţă, avem o personalitete bine conturată, suntem realizate personal şi profesional. Ne comparăm veşnic cu ,,vedetele”? Hotărât, nu! Putem să ne punem în valoare la orice vârstă ţinând cont de moştenirea fizică pe care o avem, personalitate, ocupaţie, eleganţă, armonie între ceea ce simţim şi ceea ce afişăm.
Local
Patru mii de pachete de țigări au reușit polițiștii și jandarmii să confiște, după cele 34 de percheziții domiciliare desfășurate luni dimineață, la traficanți de țigări din zona Fortuna.
România
Media temperaturilor maxime, cât minime va oscila pe tot parcursul următoarelor două săptămâni (16 februarie - 1 martie), la nivel național, regimul termic fiind unul, în general, caracteristic perioadei din calendar, în timp ce precipitațiile se vor semnala aproape în fiecare zi, arată estimările publicate, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Local
Șoferii care circulă prin Lipova întâlnesc „copii” cu indicatoare în mâini, ținute deasupra capului.
ARADON Sport local
Avem tabloul celor şase echipe care vor lupta pentru podiumul Campionatului Judeţean de futsal.
ARADON Sport local
ARAD. Pregătirile pentru sezonul fotbalistic de primăvară au intrat în linie dreaptă. Liga 3 se reia peste două săptămâni, iar caravana sportului rege judeţean porneşte la drum peste o lună de zile.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Sala de sport „Mărcuș Constantin Daniel” din Șimand a fost, recent, gazda etapei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina badminton, gimnaziu şi liceu.