Un tânăr de 23 de ani a ajuns, marţi seara, la Spitalul Judeţean Arad după ce a primit o bătaie la sala de forţă situată la demisolul Casei de Cultură a Sindicatelor. Se pare că între victimă şi cei doi agresori - care încă sunt căutaţi de Poliţie - a apărut o neînţelegere legată de un aparat.
ARAD. La Casa de Cultura a Sindicatelor din Arad va avea loc – duminică, 24 mai, de la ora 16 - un spectacolul caritabil intitulat „La izvorul tradiţiilor” (ediţia a V-a), un festival-concurs naţional de jocuri tradiţionale bătrâneşti.
Adrian Ţolea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, vine cu veşti din lumea sindicală. Vineri, pe 18 octombrie, vicele de la CJA a participat, la sediul Consiliului Judeţean Arad, la Comisia de Dialog Social, şedinţă care a avut loc la solicitarea Blocului Naţional Sindical.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.