Victor Hănescu, prezent în premieră la un turneu de seniori în orașul nostru, și-a dovedit valoarea și a trecut în turul secund la BRD Arad Challenger (premii de 30.000 de euro plus ospitalitate), depășindu-l pe francezul Axel Michon, scor 6-3, 7-6(5).
Trei români vor juca astăzi în primul tur la BRD Arad Challenger, arădeanul Marius Copil evoluând în jurul orei 18.00 pe „arena centrală”.
ARAD - Neamțul Daniel Brands, favoritul BRD Arad Challenger, a debutat cu dreptul.
ARAD - Trei din cei patru tenismeni care au trecut de calificările Arad Challenger sunt croaţi. Marius Copil joacă marţi în primul tur al probei de dublu.
ARAD. Dragoș Torge și Darius Neică, cei doi tineri tenismeni arădeni prezenți pe tabloul de calificări al BRD Arad Challenger, au părăsit competiția din primul tur.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1