ARAD - Elena Cadar, tenismenă declarată cea mai bună junioară din Europa, recent participantă la Wimbledon, pe tabloul junioarelor, a reuşit ieri prima surpriză la ITF Trofeul „Ilie Năstase”, care are loc la baza „Riviera” din Subcetate.
Arădeanca a pierdut mai greu decât o arată scorul, în faţa Cameliei Hristea.
ARAD. Ocupantă a locului 1096 WTA, arădeanca Goia o va întâlni la turneul „Ilie Năstase”, de la complexul „Riviera”, pe favorita numărul opt, Raluca Platon.
ARAD - 3 tururi de calificări a trecut Diana Marcu, tenismenă cu rădăcini în Arad, pentru a putea pătrunde pe tabloul principal al concursului „Ilie Năstase”, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.
ARAD. Arădeanca Andrada Hai nu s-a făcut de ruşine la ediţia şapte a turneului „Năstase”. Ea a evoluat în calificări şi a reuşit să câştige meciul contând pentru turul întâi: 6-2, 6-0 contra suedezei Ida Alfredsson.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1