Echipa de Cupa Davis a României va întâlni, în deplasare, formaţia Argentinei, în primul tur din 2011 al Grupei Mondiale, s-a stabilit, miercuri, la Bruxelles, în urma tragerii la sorţi, informează site-ul oficial al competiţiei.
Tenismanul Victor Hănescu (locul 52 ATP), cap de serie numărul 6, a fost eliminat, marţi, în primul tur al turneului BCR Open România, de către spaniolul Marcel Granollers (87 ATP), cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1, într-un meci care a durat două ore şi două minute.
Tenismanul Victor Hănescu a declarat, luni, că pentru el este foarte important să treacă de primul tur de la turneul BCR Open România, precizând că apoi poate avansa mai uşor în fazele următoare.
BUCUREŞTI. 5-3 şi serviciul; 6-5 şi 30-0; 3-2 în tie-break (în setul 1). 2-0; minge de 5-5 (în setul 2).
BUCUREŞTI - Românii Marius Copil şi Victor Crivoi şi-au aflat, ieri, adversarii în primul tur al BCR Open România, aceştia urmând să-i întâlnească jucători veniţi din calificări.