Liderul mondial al clasamentului ATP, spaniolul Rafael Nadal, va deschide o academie de tenis la Andhra Pradesh (India), care va deveni funcţională în iunie 2010.
De trei ori finalist la Roland Garros în ultimii trei ani, numărul doi mondial Roger Federer s-a calificat, ieri, în sferturi, după ce l-a învins în cinci seturi pe germanul Tommy Haas.
Elena Bogdan a reuşit, ieri, calificarea în turul trei la simplu, după ce a trecut de tenismena Anna Orlik (Belarus), scor 6-2, 6-3. Ea este în turul doi şi la dublu.
Tenismena română Sorana Cârstea s-a calificat, aseară, în sferturile de finală ale turneului Roland Garros, după ce a trecut în optimi de sârboiaca Jelena Jankovic, scor 3-6, 6-0, 9-7.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
2
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
2
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
1
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
2