Din cauza efectuării lucrărilor de trecere la nivel DN 7 – Centura Aradului (Autoschun) – intersecţia Calea Radnei – strada Şiriei, începând de mâine, 23 august, se opreşte circulaţia tramvaielor pe sectorul Renaşterii – Vladimirescu – Ghioroc.
Problemele financiare au făcut ca societatea de transport să îşi ceară falimentul.
ARAD. Numărul bolnavilor critici transportaţi cu ambulanţele între spitale este dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010.
ARAD. Aproape 200 de cadre didactice merg zi de zi la şcoală fără ca naveta pe care o fac să le fie decontată potrivit legii.
PECICA. Captură mirositoare la Pecica, acolo unde polițiștii și cei de la DGIPI au descoperit două transporturi ilegale de flori și mere.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.