HUNEDOARA. Primele componente ale instalaţiei de transport pe cablu de tip telegondolă care urmează să fie construită, anul acesta, în Valea Jiului au sosit deja la Vulcan.
ARAD - Trei obiective arădene, finanţate din
bugetul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii.
ARAD - Zeci de locuitori din zona 6 Vânători au recurs la o metodă extremă pentru a se face ascultaţi de către aleşii locali.
ARAD - Mijloacele de transport, în topul produselor cu excedent mai mare al balanţei comerciale.
ARAD - CTP primeşte totuşi cupoanele
pensionarilor, dar numărul celor care apelează la
companie este redus.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.
România
Deputatul PNL Ionuț Stroe, unul dintre cei care au contestat în instanță Congresul liberalilor, răspunde acuzelor venite din partea conducerii liberale, precizând că accesul la justiție nu este sabotaj, este definiția statului de drept.
România
Partidul Național Liberal își exprimă profunda îngrijorare față de modul în care s-a desfășurat procedura în dosarul soluționat de Tribunalul Ilfov, în urma acțiunii introduse de foști membri ai conducerii partidului, precizând că, la zece zile de la pronunțare, avocații PNL nu au primit încă acces la dosar și nu au putut consulta documentele care au stat la baza hotărârii.
România
Olguța Vasilescu (PSD): Dacă am avea voturile de la UDMR, un Guvern Grindeanu ar trece fără probleme
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, sâmbătă, că PSD se bazează, pentru a trece prin Parlament un eventual Guvern condus de Sorin Grindeanu, pe voturile obținute de Adrian Veștea, iar dacă s-ar alătura și UDMR nu ar fi nicio problemă pentru învestirea unui Executiv monocolor al social-democraților.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că va demisiona peste câteva săptămâni, și a anunțat alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate, transmite Reuters.