Lupte intense în interiorul oraşului port Mariupol, unde trupele ruseşti au reuşit să-şi croiască drum prin coloane de blindate. 300.000 de oameni sunt încă blocaţi acolo, prinşi sub bombardamente. Rutele de evacuare sunt blocate. Ministrul ucrainean de Interne a declarat vineri că va dura ani de zile pentru a dezamorsa muniţiile neexplodate după invazia rusă. Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că a pierdut "temporar" accesul la Marea Azov. Liderii UE se gândesc să direcţioneze bunurile confiscate ale magnaţilor ruşi ca să finanţeze refacerea infrastructurii Ucrainei. ONU a livrat primul convoi umanitar în Sumî.
România
Persoanele care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a unui copil riscă, de acum înainte, sancțiuni penale mai severe.
România
Programul Rabla Auto va continua și în 2026, iar persoanele fizice vor putea beneficia de aceleași condiții de finanțare ca în sesiunea precedentă, desfășurată în 2025.
România
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că noua lege privind recepția lucrărilor esențiale, act normativ aflat la promulgare, ar urma să vină în sprijinul implementării proiectelor finanțate prin PNRR și al absorbției fondurilor europene.
Local
Pe 11 iulie ITM marchează Ziua Inspecției Muncii, o zi în care inspectorii readuc în atenția angajatorilor responsabilitatea unui loc de muncă sigur și sănătos.
Local
Un accident a avut loc în jurul prânzului pe autostrada A1 Arad – Timișoara. La fața locului intervin forțele de salvare. UPDATE: O femeie de 30 de ani, încarcerată
1
Local
Consilierul local Dorian Curcanu transmite: „Viorel Pașca nu trebuie pus deasupra legii, dar nici judecat public ca și cum tot răul sistemului social din România ar fi vina lui”.
3
Ştiri sportive
Selecționata Spaniei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 2-1 (1-1), vineri, pe Los Angeles Stadium, în sferturile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.