Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Budapesta, că Ungaria ar putea apela la "căile diplomatice binecunoscute" ca să încerce "să îi lămurească şi pe vecinii mai de la vest" că nu există impedimente pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, în timp ce omologul ungar, Katalin Novák, şi-a reiterat poziţia de susţinere totală pentru ţara noastră.
Premierul ungar Viktor Orban a criticat joi Legea europeană privind libertatea presei, votată marţi în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE, el considerând că este o lege care creează o „lume orwelliană” în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control” presa, relatează agenţia EFE.
UT Arad
Unic în România! O societate de servicii de investiții financiare este noul partener al clubului.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Pagini false care copiază numele, imaginile şi produsele unor magazine au fost identificate şi raportate la DNSC.
2
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.