ARAD - De meciul cu „Bătrâna Doamnă” depinde, în mare măsură, soarta Unirii Alba Iulia.
ARAD. UTA a făcut un meci foarte slab în prima repriză dar – paradoxal – a marcat golul izbăvitor, din penalty.
Alba Iulia. Destul de euforic după victoria cu UTA, antrenorul celor de la Unirea, Stelian Gherman era felicitat de toată lumea după cele trei puncte câştigate în faţa arădenilor.
SEBIŞ. „Ne jucăm şansa şi sperăm să dăm lovitura. Nu avem nimic de pierdut, din contră, putem să ne apropiem cu încă un pas de aducerea la Sebiş a unei echipe de primă divizie” – a spus Gheorghe Feieş, preşedintele de onoare al grupării de Liga III, Naţional Sebiş, înaintea confruntării cu Unirea Alba Iulia, din etapa a IV-a a Cupei României la fotbal.
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
Sfinții 40 de Mucenici și-au dat sufletele în mâinile Domnului în timpul împăratului Liciniu (308-324), în ziua în care sunt sărbătoriți de Biserică, la 9 martie.
Un tânăr de 23 de ani, din județul Timiș, a fost prins la aproape o lună după ce a furat o mașină de pe raza comunei Șimand
Siguranța în mediul școlar, precum și drumul elevilor spre școală rămân o preocupare permanentă a polițiștilor, în ultimele două săptămâni oamenii legii organizând activități educative in șase școli din județ.
O femeie a fost ucisă de propriul fiu într-un apartament de pe strada Gheorghe Ranetti. După crimă, bărbatul a ieșit în fața blocului și a avariat două mașini cu bolovani, iar vecinii au sunat la 112. Suspectul, rănit la mâini, a fost dus la Spitalul Județean, iar poliția a deschis o anchetă.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a discutat duminică cu omologii săi american, Donald Trump, și iranian, Masoud Pezeshkian, înaintea unei vizite luni în Cipru, având ca scop consolidarea securității în jurul acestui stat membru al UE și în estul Mediteranei în fața escaladării regionale provocate de războiul din Iran, relatează AFP.