14 echipe de fete şi 26 de băieţi au participat, în week-end, la finala Campionatului Naţional Universitar de streetball, desfăşurată la Institutul Agronomic din Capitală.
3000 de elevi au vizitat Târgul Educației Universitare organizat de UVVG, ediția a XVII-a.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a dotat Clinica de urologie cu o lampă scialitică didactică
UVVG organizează , la Sala Sporturilor „Victoria”, ediţia a XVI-a a Târgului Educaţiei Universitare.
Clinicile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad desfăşoară o activitate bogată în slujba cetăţenilor, înfiinţarea şi continua lor dezvoltare reprezentând un plus major în sistemul de sănătate arădean.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Local
Un bărbat de pe strada Șezătorii din Arad, care a vândut de trei ori substanțe interzise unui colaborator al DIICOT-ului, a fost trimis în judecată de Tribunalul Arad.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri la postul CNN că guvernul cubanez „va cădea foarte curând” și a susținut din nou că Havana este „foarte dornică” să negocieze cu Washingtonul, consemnează agenția EFE.
2