Într-un alt meci de foc din Il Calcio, echipa lui Zenga s-a salvat după remiza cu AS Roma, 1-1, gazdele egalând prin Martinez în minutul 85, însă casele de pariuri au scos din program acest joc, considerând că jucătorii lui AS Roma s-au dat la o parte atunci când Inter avea deja 2-0.
Zlatan Ibrahimovic a adus victoria lui Inter la Parma, reuşind să puncteze de două ori, în minutele 62 şi 79. Dacă în primul mitan s-a ridicat la nivelul adversarului, Parma a cedat complet după pauză şi nu a mai contat, astfel că din sezonul viitor va juca în Serie B. Românul Cristian Chivu nu a evoluat în acest meci, accidentare la umăr, dar a fost prezent pe „Ennio Tardini”, pentru a urmări pe viu jocul.
ULTIMĂ ORĂ: Cotidianul catalan Sport anunţă în ediţia sa de astăzi că gruparea FC Barcelona a iniţiat primele contacte pentru transferul jucătorului român Cristian Chivu, de la Internazionale Milano.
Citiți principiile noastre de moderare aici!