Schimbarea a intervenit după ce Compania de Transport Public Arad a primit mai multe solicitări de la publicul călător. Trebuie să subliniem că aceste solicitări sunt făcute de multă vreme, iar solicitările în acest sens au venit cu duiumul către CTP Arad fără să se întâmple ceva. Însă, până la urmă, reprezentanții Companiei de Transport Public Arad au plecat urechea la doleanțele călătorilor și au decis să opereze modificările conform cerințelor exprimate. Dacă până acum autobuzul circula pe ruta Sânicolau Mic – Podgoria, plusul a fost adus de introducerea stației UTA și retur. Aşadar, de luni, 12 septembrie, noul traseu al liniei 19 va fi Sânicolau Mic – UTA şi retur.
Linia 19, prelungită până la UTA
Linia 19, prelungită până la UTA
Începând de luni, 12 septembrie, traseul liniei 19, respectiv autobuzul care leagă centrul de cartieru Sânicolau Mic, va fi modificat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O serie de lucrări la infrastructura feroviară dintre stațiile Șag și Aradu Nou vor duce la modificări în circulația trenurilor, în luna noiembrie.
Local
Advertorial. Într-o casă veche, alegerea dintre sobă pe lemne și șemineu începe mai puțin cu aspectul flăcărilor și mai mult cu încăperile care trebuie încălzite. O sobă compactă poate fi potrivită pentru o cameră folosită zilnic; un șemineu cu focar închis poate deveni punctul central al unui living renovat. Dar niciunul nu se alege doar după fotografie. Traseul coșului de fum, accesul aerului de ardere și materialele din jur pot schimba complet proiectul.
Mapamond
Deputații irlandezi au aprobat miercuri o legislație controversată care vizează eliminarea unui mecanism ce împiedica desfășurarea în străinătate a soldaților irlandezi participând la misiuni de menținere a păcii fără undă verde din partea Națiunilor Unite, relatează AFP.
Mapamond
Elon Musk a adoptat un ton amenințător miercuri, ca urmare a informațiilor din presă privind intenția democraților de a spori anchetele parlamentare asupra lui în cazul unei victorii la alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP.
Advertorial
Pentru investitorii imobiliari din Arad, prețul de achiziție este doar începutul. Costul total, potențialul de închiriere și valoarea de revânzare sunt cele care fac diferența între o proprietate cumpărată și o investiție bine aleasă.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!