aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Mapamond
Aniversare discretă pentru Elizabeth a II-a. Regina Marii Britanii împlineşte marţi 94 de ani

Aniversare discretă pentru Elizabeth a II-a. Regina Marii Britanii împlineşte marţi 94 de ani

la 21 April 2020 11:55

Aniversare discretă pentru Elizabeth a II-a. Regina Marii Britanii împlineşte marţi 94 de ani

Foto: Profimedia
21 April 2020 11:55
Regina Elizabeth a II-a împlineşte marţi 94 de ani. Evenimentul, sărbătorit de obicei în familie, va fi marcat anul acesta de şi mai multă discreţie. Regina mai are o aniversare, oficială, în iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie, "Trooping the Colour" ("Salutul Culorilor). Şi ceremonia Trooping the Colour a fost anulată anul acesta.
Regina Elizabeth a II-a împlineşte marţi 94 de ani. Evenimentul, sărbătorit de obicei în familie, va fi marcat anul acesta de şi mai multă discreţie. Regina mai are o aniversare, oficială, în iunie, tradiţional marcată printr-o ceremonie, "Trooping the Colour" ("Salutul Culorilor). Şi ceremonia Trooping the Colour a fost anulată anul acesta.

Trimite articolul

X

Regina Elizabeth a II-a s-a născut pe 21 aprilie 1926, la Londra, iar, marţi, aceasta împlineşte 94 de ani.

De obicei, regina Elizabeth îşi serbează această aniversare în familie, la castelul Windsor, şi îşi face apariţia şi la balconul palatului Buckingham, potrivit tradiţiei.

Anul acesta, însă, din cauza pandemiei de COVID-19, aniversarea va fi şi mai discretă.

De obicei, pentru a marca aniversarea reginei, sunt trase 41 de salve de tun din Hyde Park, 21 de salve de tun din Windsor Great Park şi 62 de salve de tun din Turnul Londrei. Însă, regina a fost de părere că acest lucru ar fi nepotrivit.

Cele mai recente date arată că aproximativ 16.000 de britanici infectaţi cu noul coronavirus au murit, Marea Britanie situându-se pe locul al cincilea în topul ţărilor cu cele mai multe decese.

În urmă cu câteva săptămâni, regina s-a retras la castelul Windsor, împreună cu prinţul consort Philip, în vârstă de 98 de ani. De acolo a transmis mai multe mesaje de încurajare pentru britanici, inclusiv al cincilea televizat în cei 68 de ani de când a urcat pe tron.

Luni, şi prinţul Philip a transmis un mesaj public, un lucru neobişnuit pentru acesta, având în vedere că s-a retras din viaţa publică în urmă cu trei ani. Prinţul Philip a ţinut să le mulţumească celor implicaţi în lupta cu pandemia.

Deşi 21 aprilie marchează data de naştere reală a reginei, aceasta îşi sărbătoreşte oficial aniversarea în a doua sâmbătă din luna iunie. Atunci are loc parada Trooping the Colour, între palatul Buckingham şi Horse Guards Parade, la care participă peste 1.400 de militari, cu 200 de cai, şi 400 de muzicanţi.

Totuşi, anul acesta, aniversarea oficială a reginei, care ar fi trebuit să aibă loc pe 13 iunie, a fost anulată, având în vedere recomandările de distanţare socială impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19. Regina Elizabeth a II-a a participat la sărbătoarea “Trooping the Color” în fiecare an, cu o singură excepţie – în 1955, parada a fost anulată, din cauza unei greve a muncitorilor de la căile ferate britanice.

Tradiţia celor două aniversări a fost inaugurată de regele George al II-lea, în 1748. Născut în noiembrie, acesta a decis să îşi celebreze aniversarea în aceeaşi zi cu parada Trooping the Colour. Această ceremonie îşi are originea în pregătirile pentru război din trecut, când toate steagurile erau strânse şi arătate soldaţilor britanici înainte de luptă, pentru ca aceştia să le recunoască în iureşul bătăliilor. Regele Edward al VII-lea, născut în noiembrie, a fost cel care a făcut din aniversarea oficială un standard.

În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.

Atunci când era o tânără prinţesă, Elizabeth nu se aştepta să devină regină, deoarece tatăl ei, George al VI-lea, a primit coroana doar pentru faptul că fratele său mai mare, Edward al VIII-lea, a abdicat, în 1936, pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată.

Elizabeth a II-a a urcat pe tron pe 6 februarie 1952, după moartea tatălui ei.

SURSA: MEDIAFAX

Trimite articolul

X
Taguri:
aniversare ,
Marea Britanie ,
Regina Elisabeth
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Președinții tribunalelor cer lămuriri după întâlnirea șefei CCR cu premierul interimar
    2
    Fritz: În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat
    3
    Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe „o rachetă”, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi
    4
    Atac major cu drone al Ucrainei asupra capitalei ruse, în timp ce Moscova a atacat Kievul cu o rachetă balistică
    5
    „Atenție la amplificarea antisemitismului”
    6
    Dosar de ucidere din culpă după ce angajatul rănit în explozia de la Compania de Transport Public a murit
    7
    GALERIE FOTO| Povestea Roxanei, arădeanca din spatele pălăriilor Maramá
    8
    Triatlonul Proactivi by Webasto împlineşte 9 ani
    9
    Trump insistă că Strâmtoarea Ormuz este un „nou teritoriu american”
    10
    Incendiu stins de jandarmi, lângă Serviciul de Ambulanță

    Mapamond

    Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe „o rachetă”, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi
    Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa.

    Advertorial

    Secretul femeilor cu stil: ce se ascunde în spatele unui pantof perfect ales
    Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.

    România

    DIICOT a pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
    Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune.

    România

    Consiliul Național al Elevilor solicită tuturor parlamentarilor să respingă proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii
    Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație. 2

    Local

    Reprezentanți ai Marii Britanii, în vizită la CJA
    Consiliul Județan a fost vizitat de o delegație a Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București.

    Local

    Dezastru la concursurile de angajare de la Județean
    Fie din cauza dosarelor incomplete, fie din cauza notelor de la examene, candidații care vor să se angajeze la Județean „pică” pe capete. 3

    Local

    VIDEO
    Digul de sticlă din Arad, vandalizat
    Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție. 3

    ARADON Sport local

    Record de medalii obţinute în Ungaria
    OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.

    România

    Platformă cu informații despre conducerile companiilor. Venituri de zeci de mii de lei/lună; o persoană câștigă peste 100.000
    Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.