Potrivit unui bilanţ, încă provizoriu, al jandarmerie franceze, doar azi-noapte au fost incendiate peste 750 de maşini, iar 203 persoane au fost arestate.
În cea de-a noua noapte de violenţe înregistrate în suburbiile Parisului, nu s-a înregistrat nici o confruntare directă a tinerilor cu forţele de ordine, ceea ce confirmă existenţa unei strategii a insurgenţilor de a-i evita pe jandarmi. Cu toate acestea a fost una din cele mai dure nopţi, în care actele de violenţă au luat proporţii fără precedent.
Forţele de ordine au recurs la reţinerea a sute de tineri turbulenţi.
Autorităţile caută acum vinovaţii. Pentru că, spun poliţiştii, tinerii sunt prea bine organizaţi şi au o strategie de luptă.
Mesajul guvernanţilor francezi este însă foarte clar – indiferent de organizaţiile care se află în spatele acestor atacuri – islamiste sau ale traficanţilor de droguri – jandarmii trebuie să preia controlul situaţiei, înainte ca aceasta să devină imposibil de gestionat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!