Siria, alături de Liban, a fost implicată în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri, potrivit concluziilor formulate în raportul comisiei independente de anchetă a Naţiunilor Unite.
38.000 de turişti, americani şi europeni, au petrecut noaptea în centrele de urgenţă din Yucatan, deschise pentru a găzdui turiştii şi localnicii evacuaţi înainte de sosirea uraganului Wilma.
Un cutremur puternic a fost resimţit la Izmir, cel de-al treilea oraş ca mărime al Turciei, o persoană decedând în urma unei crize cardiace, iar alte 15 fiind rănite, au anunţat responsabili locali.
Departe de a constitui un element de coeziune naţională, procesul lui Saddam Hussein, are ca efect imediat adâncirea prăpastiei dintre diferitele categorii etnice şi religioase din Irak.
Un reporter italian care s-a dat drept imigrant ilegal, susţine că a asistat la abuzuri comise asupra azilanţilor, care sunt ţinuţi în condiţii inumane.
Jurnalistul Rory Carroll, răpit acum două zile la Bagdad după a fost eliberat, au anunţat surse din ministerul de Interne irakian. Guvernul irlandez.
Seria răpirilor continuă în Irak. Unul dintre avocaţii lui Saddam Hussein a fost răpit la Bagdad de un grup de bărbaţi înarmaţi, au declarat surse din ministerul de interne irakian.
Gripa aviară pune pe jar Uniunea Europeană! Miniştrii Sănătăţii din statele membre se reunesc, la Londra, la o conferinţă informală ce va fi consacrată în special gripei aviare.
Pentagonul a demarat o anchetă în cazul unor acuzaţii potrivit cărora militari americani din Afganistan au ars cadavrele a doi talibani şi s-au folosit de acest lucru într-o campanie de propagandă împotriva rebelilor.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.