Peste 180.000 de persoane au manifestat duminică în Franţa, dintre care 105.000 la Paris, ''pentru Republică, împotriva antisemitismului'', după creşterea numărului de acte ostile evreilor de la masacrele comise de Hamas în Israel la 7 octombrie şi riposta militară în Gaza. A fost desfăşurată o mare forţă de poliţie, cu peste 3.000 de poliţişti şi jandarmi, transmite France Presse.
Un ofiţer militar ucrainean, Roman Cervinski, a coordonat atacul de anul trecut asupra gazoductelor Nord Stream, potrivit unei investigaţii comune a ziarului american The Washington Post şi cotidianului german Der Spiegel, publicată sâmbătă, care citează oficiali din Ucraina şi din alte părţi ale Europei, precum şi alte persoane având cunoştinţă despre operaţiune, care au vorbit sub rezerva anonimatului - transmit Reuters şi AFP.
Forţele de apărare israeliene (IDF) au declarat vineri că au eliminat mai mulţi membri ai grupării islamiste Hamas care au fost implicaţi în masacrul civililor israelieni în 7 octombrie, în timp ce ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, a declarat anterior că toţi atacatorii vor fi găsiţi chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie de ani de zile, relatează dpa.
Advertorial
În ultimii ani, ideea unei scăderi a prețurilor la locuințe a fost intens discutată, mai ales în contextul inflației și al creșterii dobânzilor. Mulți potențiali cumpărători au ales să amâne decizia, în așteptarea unor corecții semnificative.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele: