Descoperirea este revoluţionară – multe boli ar putea fi astfel vindecate, problema transplantului şi a compatibilităţii între donator şi pacient ar deveni istorie, pentru că organele sunt copiate de la cel care are nevoie de ele.
Cercetătorii de la Universitatea din Utah, Statele Unite, au descoperit formula minune a unui gel incolor, fără miros, pe care l-au numit Hydrogel. Aceasta este substanţa magică ce permite celulelor să crească, să devină funcţionale şi să înlocuiască părţi din organe sau să vindece răni.
Medicii sunt atât de încântaţi încât îi prevăd un viitor fabulos – Hydrogel va putea crea organe întregi sau chiar reţele funcţionale, chiar cardiovasculare.
Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă a SUA are mare încredere în proiect. Acesta a primit din partea fundaţiei o contribuţie de 5 milioane de doari pentru continuarea cercetărilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!