Autoarea britanică nu a vrut să promită nimic, deşi multă lume bănuieşte că are de gând să pună capăt vieţii tânărului său erou.
Cei trei literaţi au participat la o lectură publică la New York, urmată de o conferinţă de presă. “În ce mă priveşte, eu îi ţin pumnii lui Harry Potter”, a declarat John Irving. Împreună cu Stephen King, el i-a pus condiţii creatoarei celui mai popular erou literar al acestor ani: dacă îl sacrifică pe ucenicul vrăjitor, rup prietenia.
Doamna Rowling, care lucrează la cel de-al şaptelea şi ultimul volum al seriei Harry Potter, a avertizat deja publicul că două personaje vor muri, dar nu a vrut să precizeze care anume.
“Când cititorii mă acuză de sadism, ceea ce nu se întâmplă prea des, îmi spun că ar tebui să-i sfătuiesc să citească romanele lui John sau Stephen, ca să vadă ce înseamnă cruzimea”, a spus creatorea lui Harry Potter.
Citiți principiile noastre de moderare aici!