După măcelul din ajun, ziua de 18 decembrie 1989 era, aparent, calmă. Era o zi de luni şi pentru că oamenii începeau o nouă săptămâna de muncă, autorităţile din Timişoara au abordat o altă strategie pentru calmarea spiritelor. Mai greu de strunit au fost tinerii.
Pe 18 decembrie 1989, autorităţile încearcă noi metode de a calma revolta populaţiei. Muncitorii timişoreni sunt convocaţi la lungi şedinţe, iar peste tot se face prezenţa. Clădirile importante, dar şi întreprinderile sunt păzite de armată, iar centrul oraşului este înconjurat de cordoane de miliţieni şi securişti înarmaţi. O maşină cu megafoane anunţă că este interzisă circulaţia grupurilor mai mari de două persoane. Cei care încălcau regula erau arestaţi imediat. Trecătorii erau legitimaţi, iar suspecţii reţinuţi. Măsurile au avut efect asupra muncitorilor, care au devenit mai temători.
Tinerii, însă, aleg să le ignore. În acea după-amiază, 30 de studenţi adunaţi în faţa Catedralei, au fluturat un steag din care fusese decupată stema comunistă şi au cântat: “Deşteaptă-te române! . Apoi au început să scandeze ,,Jos Ceauşescu” şi ,,Armata e cu noi! .
Aproape 500 de manifestanţi li s-au alăturat. Arata a intervenit. Protestatarii sunt încercuiţi. Se trag focuri de avertisment şi sunt aruncate grenade lacrimogene. Pentru că tinerii nu se intimidează, militarii deschid focul. Zeci de manifestanţi sunt răniţi şi arestaţi, în acea seară. Armata reinstaurează, pe moment, ordinea.
În timp de Nicolae Ceauşescu pleacă spre Iran, din Capitală, Elena Ceauşescu şi Emil Bobu dau ordin să nu se spună nimic despre victimele revoltei populare. Spitalele şi penitenciarele sunt bine păzite de poliţie şi securitate. De nicăieri nu se oferă informaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!