Autorităţile spun că nu ştiu, deocamdată, pentru cât timp închisoarea va sta cu lacătele pe porţi.
Deţinuţii urmează să fie transferaţi în cel mult o lună la Penitenciarul de maximă siguranţă din Gherla.
Conducerea Penitenciarului din Cluj-Napoca spune că de trei ani încoace, bugetul alocat instituţiei a scăzut treptat, iar datoriile au început să crească.
Aşa s-a ajuns ca numai datoriile către fabrica ce aducea pâine pentru deţinuţi să depăşească două miliarde de lei.
Datorită datoriilor foarte mari care sunt de peste 10 miliarde s-au luat unele măsuri de către conducerea Penitenciarului, cu aprobarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, adică sistarea activităţii secţiei şi reducerea costurilor de întreţinere.
Peste cel mult o lună, cei 200 de deţinuţi vor fi mutaţi la Penitenciarul Gherla. Pentru că în secţia de la Cluj nu există bucătărie, mâncarea deţinuţilor era adusă în fiecare zi, de la Gherla, adică de la 45 de kilometri distanţă.
Conducerea Penitenciarului Gherla susţine că prin închiderea secţiei de la Cluj-Napoca vor fi făcute economii de 300 de milioane de lei pe lună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!