Este cel de-al 24-lea deces înregistrat în România. E vorba despre o femeie în vârstă de 80 ani, din judeţul Bacău, internată la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Iași, în secția ATI. Ea a fost confirmată în data 25 martie 2020 şi a murit în 26 martie 2020. Potrivit GCS, pacienta avea comorbiditati, ea fiind suferindă de insuficiență cardiacă, şi fibrilație atrială.
Al 24-lea deces din România, înregistrat azi noapte
Al 24-lea deces din România, înregistrat azi noapte
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că în noaptea de joi spre vineri (26/27 martie), după ora 00.45, a fost raportat un nou deces al unei persoane confirmate cu coronavirus.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Procurorii DNA au detaliat modul în care Cristian Anton își primea șpăgile, iar un examen din Arad l-ar fi „îmbogățit” cu 30.000 de euro.
România
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP.
Mapamond
Agenția Internațională pentru Energie: Perturbările din Orientul Mijlociu vor lovi Europa în aprilie
Perturbarea aprovizionării cu petrol din Orientul Mijlociu va crește în aprilie și va începe să afecteze economia europeană, închiderea Strâmtorii Ormuz reducând sever livrările, a avertizat miercuri Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), transmite Reuters.
Mapamond
Comisia Europeană (CE) a reafirmat miercuri importanţa legăturilor de securitate ale UE cu Statele Unite, după ce preşedintele american, Donald Trump, a atacat din nou NATO şi a ameninţat că se va retrage din Alianţă, informează EFE.
Local
O seară de înălțare sufletească la Șicula, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!