European Computer Driving Licence a vrut să afle cum interacţionează copiii din şcolile primare româneşti cu computerul.
Astfel, studiul ECDL a cuprins peste 500 de elevi din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VII-a, un număr aproximativ egal de băieţi şi fete din şapte şcoli aflate în centrul Capitalei. Această cercetare nu a avut în vedere determinarea gradului de acces la calculator al copiilor, ci a modului în care cei care au acces interacţionează cu computerul, de unde şi modul de selectare a şcolilor implicate, a declarat, miercuri, Matei Dimitriu, directorul general ECDL România.
Copiii au fost rugaţi să se gândească la un utilizator tipic de computer şi să-l deseneze. Pentru a verifica rezultatele acestui joc, elevii au completat un chestionar alcătuit din câteva întrebări legate de utilizator şi de rolul calculatorului în viaţa lor.
Aproape 90 la sută dintre intervievaţi au cel puţin un calculator acasă, unde au şi învăţat să-l folosească, iar în 55 la sută din cazuri este folosit de toată familia. Potrivit studiului, 61 la sută dintre fete utilizează calculatorul zilnic, faţă de 84 la sută dintre băieţi. De asemenea, elevii consideră în proporţie de 41 la sută că ar trebui utilizate calculatoarele şi la şcoală, la toate orele de curs.
Din studiul realizat de ECDL reiese că atât fetele, cât şi băieţii se joacă mult pe calculator. Jocurile sunt preferate de 91 la sută dintre fete şi de 97 la sută dintre băieţi. Acest lucru este normal, până la un punct, spun coordonatorii proiectului.
Şcolarii – mai ales cei mici (cu vârste între opt şi 11 ani, care se află sub “magia” computerului şi se joacă mai mult – ajung în mod inconştient să se identifice cu un personaje din aceste jocuri. Astfel, identifiarea se face cu eroi duri şi agresivi mai ales la băieţi ori cu personaje atotcunoscătoare, precum vrăjitoarele, mai ales la fete. Băieţii sunt, în general, mai dependenţi emoţional de jocuri, unii dintre ei identificând utilizatorul computerului cu personaje dure, sadice, nonconformiste, susţin autorii studiului.
Experţii ECDL au ajuns la concluzia că nu trebuie inoculată copiilor frică de calculator, dar nici nu trebuie lăsaţi să devină prea mari consumatori de jocuri, indiferent dacă acestea sunt violente sau nu. Astfel, în Bucureşti, spre deosebire de situaţia relevată de studiile internaţionale, rezultatele arată că fetele şi-au depăşit “frica de calculator”, diferenţele dintre băieţi şi fete fiind nesemnificative: doar 22 la sută dintre fete nu au desenat un computer, la băieţi ponderea fiind de 18 la sută.
Citiți principiile noastre de moderare aici!