Legea 421 din 27 iunie 2002, privind regimul vehiculelor fara stapân
sau abandonate pe terenuri apartinând domeniului public sau privat al
statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, nu prevede termenele exacte
în care autoritatile locale pot trece la eliberarea spatiului public.
Pentru vehiculele în privinta carora exista indicii temeinice ca ar fi
fara stapân sau ca ar fi abandonate, legea din 2002 stabileste întocmirea
unor procese verbale. În baza acestor procese verbale, în termen
de 30 de zile, organele de politie fac cercetari pentru identificarea proprietarului
sau, dupa caz, a detinatorului legal al vehiculului.
Modificarea adusa Legii 421 initiata de deputatii liberali Rares Manescu si
Mihaita Calimente, stabileste ca agentul constatator, în momentul în
care întocmeste procesul verbal, trebuie sa afiseze pe caroseria autovehiculului
si o somatie prin care solicita ridicarea acestuia de pe terenul public. Daca,
în termen de zece zile proprietarul masinii nu o revendica, primarul,
la propunerea organului constatator, va dispune inventarierea, expertizarea,
ridicarea si transportarea autovehiculului într-un loc special amenajat.
Acelasi termen de zece zile opereaza si pentru identificarea proprietarului
autovehiculelor depozitate pe domeniul public care nu mai sunt revendicate.
La împlinirea termenului pe baza rezultatului cercetatorilor, primarul
va emite o dispozitie prin care declara vehiculul abandonat si fara stapân.
Legea a fost adoptata cu 55 de voturi „pentru”, cinci împotriva
si cinci abtineri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!