La 98 de ani, Djuvara regreta că a abandonat pianul şi scria o carte despre Sophie, amorul din adolescenţă. La 99 de ani mărturisea cea mai mare lipsă pe care o resimte este dansul. La 100 de ani primea Steaua României”, cea mai înaltă decoraţie a României, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria.

Neagu Djuvara s-a născut pe 18 august 1916 (după calendarul vechi; 31 august 1916, după calendarul nou), în București, într-o familie de origine aromână. A devenit în anul 1937 licențiat la Sorbona, în istorie, iar în 1940 și-a luat doctoratul în drept la Paris. Trei ani mai târziu, și-a reluat studiile de filozofie la Sorbona, unde obține în 1972 doctoratul de stat. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale (INALCO) din Paris.

Istoricul a participat la al Doilea Război Mondial, la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa. În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa și America. Concomitent a fost și profesor de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.

Din 1984, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris, iar după Revoluția din decembrie 1989 a revenit, în 1990, în România. A fost profesor-asociat la Universitatea din București (1991-1998). Este membru de onoare al Institutului de Istorie A.D.Xenopol din Iași și al Institutului de Istorie Nicolae Iorga din București.

Printre cele mai apreciate lucrări ale istoricului se regăsește și „O scurtă istorie a românilor, povestită celor tineri”, carte apărută în anul 1999.