Specialiştii Ministerului Sănătăţii estimează că 1,2 milioane d edoze de vaccin antigripal vor fi necesare pentru campania de imunizare din acest sezon rece. Totodată, nu este exclus ca să fie organizată o licitaţie internaţională pentru achiziţionarea acestor doze.
Ministerul Sănătăţii nu a organizat încă licitaţia naţională pentru achiziţia vaccinului antigripal ce va fi acordat gratuit persoanelor la risc, dar autorităţile sanitare cred că, şi în aceste condiţii, imunizarea ar putea începe la timp, adică în 15 octombrie, la fel ca în 2004.
Campania de vaccinare împotriva gripei ar trebui începută la 1 octombrie, pentru ca acest virus să nu se manifeste ori să declanşeze forme severe ale bolii, a declarat, luni, profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş”.
“Gripa se aşteaptă să fie sub forma unei pandemii, cu o singură condiţie, dacă nu începem să vaccinăm. Anul acesta, ne apropiem de 1 octombrie şi încă nu avem vaccin antigripal, iar la 1 octombrie ar trebui începută campania de vaccinare, pentru că în decembrie sunt aşteptate primele cazuri”, a precizat Streinu Cercel.
Potrivit experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), vaccinarea trebuie făcută în perioada preepidemică, respectiv octombrie-decembrie. În plus, deşi OMS recomandă vaccinarea copiilor mai mari de şase luni şi a femeilor gravide, medici români au reţineri legate de imunizarea acestor două categorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!