Numărul fraudelor digitale avansate a crescut cu 180% în acest an, comparativ cu perioada similară din 2024, pe fondul folosirii masive a inteligenţei artificiale pentru identităţi false, deepfake-uri şi sisteme autonome capabile să execute atacuri complexe fără intervenţie umană, reiese dintr-un raport de specialitate, publicat recent.
Vremea va intra într-un proces treptat de încălzire în următoarele zile. Temperaturile vor ajunge la 12 - 14 grade, iar precipitații vor apărea în special către finalul acestei săptămâni, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
România
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
România
Irina Ponta n-a apărut pe nicio listă a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în sistemul eConsular și de aceea nu a avut cum să fie „apelată”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Andrei Țărnea.
ARADON Sport local
Condor Club Arad organizează sâmbătă, 14 martie, concursul de orientare sportivă „Cupa Ghiocelul 2026”.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad transmite că Senatul universității își exprimă susținerea față de actuala conducere a instituției de învățământ superior.
2