Cu ocazia bilateralei a fost adoptată de către cei doi şefi de stat o declaraţie comună privind sprijinul reciproc acordat aderării României şi Bulgariei la familia europeană.
Un loc important în cadrul convorbirilor îl ocupă cooperarea bilaterală în domenii de interes major, precum investiţiile, privatizările şi operaţiunile de reabilitare a sectoarelor energetice şi trasee de infrastructură.
Alte teme aflate pe agenda de discuţii privesc situaţia politică din statele regiunii Balcanilor de Vest, cu accent pe evaluarea perspectivelor de soluţionare a statutului provinciei Kosovo şi cooperare multilaterală în regiunea extinsă a Mării Negre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!