Ei au acceptat, astfel, o propunere a viceliderului grupului PSD, Ion Solcanu, care a solicitat modificarea ordinii de zi a şedinţei în plen de joi, aceasta incluzând iniţial numai dezbateri la Regulamentul Senatului.
Solcanu a invocat în sprijinul cererii sale faptul că există un număr de 62 de rapoarte ale comisiilor de specialitate pentru proiecte de lege necesare integrării în Uniunea Europeană şi care constituie priorităţi legislative pentru Executiv.
El a mai spus că senatorii vor trebui sa ia în discuţie şi un număr mare de proiecte de lege care au termen de adoptare sfârşitul lunii septembrie şi care ar putea să fie adoptate tacit şi să fie transmise Camerei Deputaţilor fără a fi discutate în plenul Senatului. “Noi suntem cantonaţi de zile întregi pe dezbaterea Regulamentului, care nu este o prioritate pentru integrarea europeana”, a remarcat senatorul social-democrat.
Invocând importanţa capitală a adoptării legilor pentru integrarea europeană, senatorul PRM Doru Bindea a cerut scoaterea de pe ordinea de zi de miercuri a proiectului de Regulament, astfel încât aceste legi să poată fi discutate. “Să aducem Senatul în limitele realului”, a cerut senatorul PRM, amintindu-le colegilor săi de solicitarea privind adoptarea legilor integrării făcută de premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul grupului Alianţei D.A., Puiu Haşotti, s-a declarat de acord cu propunerea lui Ion Solcanu, dar a respins solicitarea PRM. El s-a pronunţat, de asemenea, pentru scurtarea şedinţei în plen de vineri.
În continuare, liderul grupului senatorilor PRM, Gheorghe Funar, a insistat ca propunerea PRM să fie supusă la vot în pofida opoziţiei senatorilor puterii, dar şi a celor din PSD, care au arătat că miercuri nu pot fi discutate legile pentru integrarea europeană deoarece reprezentanţii Executivului nu ar putea să participe la şedinţa în plen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!