Sfântul Ştefan era un evreu care trăia în provinciile elene, înrudit cu apostolul Pavel şi unul dintre primii şapte diaconi rânduiţi de apostoli pentru a sluji Biserica din Ierusalim (făcându-l astfel arhidiacon). Evreii în ura lor faţă de Sf. Ştefan au minţit despre el oamenilor, dar Sfântul Ştefan, cu faţa luminată, a reamintit oamenilor minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin el şi chiar i-a mustrat pe evrei pentru uciderea lui Hristos nevinovat.

Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ştefan a intrat rapid în atenţia fariseilor, care erau nemulţumiţi de faptul că el predica public învăţăturile lui Iisus din Nazaret. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în faţa Sinedriului, a fost acuzat de blasfemie contra lui Moise şi a lui Dumnezeu şi condamnat la moarte prin Lapidare. Evreii l-au dus în afara oraşului şi l-au ucis cu pietre. Conform Noului Testament şi tradiţiei creştine, printre cei ce l-au judecat şi care au asistat la uciderea lui s-a aflat şi Saul, convertit ulterior la creştinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel. De departe, pe un deal, se afla Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Teologul, care au asistat la acest prim martiriu pentru Fiul lui Dumnezeu şi s-au rugat pentru el în timp ce era omorât. Acest lucru a avut loc la aproximativ un an după Rusalii.

Când evreii l-au ucis cu pietre pe Sfântul Ştefan, i-au lăsat trupul la poalele oraşului timp de două zile pentru a fi mâncat de câini. Dar în a doua noapte, Gamaliel – învăţătorul apostolului Pavel şi al apostolului Barnaba – a venit şi i-a mutat trupul în propria ţară din Capharganda. Nicodim, care a murit în timp ce plângea la acest mormânt, a fost de asemenea îngropat acolo, împreună cu fiul lui Gamaliel, Abibus şi Gamaliel însuşi.

După mulţi ani, amintirea locului de înmormântare a Sfântului Ştefan a fost în mintea oamenilor, până în 415 când Gamaliel i-a apărut de trei ori părintelui Lucian, preot la Capharganda şi i-a dezvăluit pr. Lucian locul înmormântării sale şi totul despre asta. Pr. Lucian a primit binecuvântarea Patriarhului pentru a-i dezgropa pe sfinţii din mormântul lor, unde un parfum puternic şi dulce a umplut peştera.

Moaştele Sfântului Ştefan au fost traduse în Sion şi îngropate cu cinste, iar mulţi dintre bolnavi au fost vindecaţi de moaştele sale. Celelalte trei moaşte au fost aşezate în interiorul unei biserici din vârful peşterii de pe un deal. În cele din urmă, moaştele sale au fost duse la Constantinopol.

Sfântul Ştefan diaconul este sărbătorit de creştinii romano-catolici, anglicani, reformaţi, evanghelici şi unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocşi şi greco-catolici pe 27 decembrie.

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ştefan

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiţia mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

SURSA: MEDIAFAX