aradon.ro Web analytics


Rafael Nadal a primit, ieri, de la ATP titlul de cel mai
bun tenisman al anului 2008.
Tenismena Kim Klijters, fostă numărul unu mondial
şi deţinătoare a 34 de titluri la simplu, a
anunţat ieri că va reveni în circuitul
profesionit al WTA, după ce în urmă cu doi
ani se retrăsese din sportul de performanţă.
România nu mai are niciun jucător de tenis la
turneul de la Miami, în proba de simplu, după ce
ultimele două reprezentante, Edina Gallovits şi
Monica Niculescu, au fost învinse în runda
inaugurală.
BUCUREŞTI - Ministrul Tineretului şi Sportului,
Monica Iacob-Ridzi, a declarat, ieri, după o
întâlnire cu campionul modial al categoriei
supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, şi cu
preşedintele Federaţiei Române de Box,
Rudel Obreja, că încearcă să
organizeze pentru pugilist un meci în România.
TG. JIU - Antrenorul echipei Energia Pandurii Târgu
Jiu, Vasile Stângă, a declarat, ieri, că
toţi arbitrii din România sunt corupţi, ei
fiind dispuşi să avantajeze o echipă pentru
sume cuprinse între 2.000 şi 4.000 de euro, dar
a menţionat că nu îşi poate proba
afirmaţiile.
LOS ANGELES - Patinatorii germani Aliona Savcenko şi
Robin Szolkowy au câştigat, la Los Angeles,
pentru a doua oară consecutiv titlul mondial în
proba de perechi.
LEON - Ciclistul american Lance Armstrong se arată
optimist în privinţa revenirii sale pe
bicicletă, după fractura de claviculă
suferită în prima etapă a Turului
Castiliei.
MIAMI - Croatul Ivan Ljubicic (68 ATP) nu a mai repetat
evoluţia bună de la Indian Wells, fiind eliminat
în primul tur al turneului Masters de la Miami, 4-6,
4-6 cu spaniolul Oscar Hernandez, care a egalat scorul
întâlnirilor directe.
GALAŢI - Campionul mondial IBF la categoria
supermijlocie, Lucian Bute, a fost numit, ieri, membru al
Asociaţiei Internaţionale a Poliţiei (IPA),
regiunea Galaţi, cu ocazia sărbătoririi
zilei Poliţiei Române.

Local

De la 36.000 la peste 80.000 de bilete vândute, după lansarea programului „1 leu pe zi”
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, Primăria Arad anunță o creștere a vânzărilor de bilete și abonamente pentru transportul public. În august au fost vândute peste 80.000 de bilete și aproape 5.800 de abonamente.

Local

Vânt puternic și incendii de vegetație în județ. Pompierii, chemați în mai multe localități
Vremea rea din primele ore ale zilei de marți a mobilizat pompierii în mai multe zone din județul Arad. Cinci arbori au căzut pe carosabil, iar patru incendii de vegetație au fost stinse în intervalul în care județul s-a aflat sub Cod galben.

Local

ANM: vreme instabilă, cu averse moderate și vânt în majoritatea regiunilor, marți
Meteorologii au emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică și averse torențiale moderate cantitativ, valabilă pe data de 1 septembrie, la nivelul întregii țări. 2

Local

Continuă stropirile împotriva țânțarilor, în municipiu
Primăria Arad începe, marți seara, o nouă acțiune de dezinsecție în municipiu. Tratamentele vor continua și miercuri, iar arădenii sunt sfătuiți să evite zonele în care se intervine.

UT Arad

Bilanț pozitiv pentru Academia UTA
Juniorii au pierdut doar un meci, cel de la Liga de Tineret, în week-endul trecut.

ARADON Sport local

Doar patru echipe cu punctaj maxim în Liga 5
ARAD. După primele două runde ale sezonului 2026-2027 în Liga 5 la fotbal, doar patru echipe se pot lăuda cu punctaj maxim.

Local

Biciclete și trotinete de 45.000 de lei, găsite în două microbuze pe A1
Cinci biciclete și șase trotinete electrice, susceptibile a fi furate, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni în două microbuze înmatriculate în Bulgaria.

Local

UPDATE. Accident între Horia și Șiria. Posibilă victimă încarcerată
Un accident rutier în care a fost implicat un autoturism s-a produs luni după-amiază, în jurul orei 15:00, între localitățile Horia și Șiria. 4

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.