Daca în urma cu câteva zile Gigi Boruga afirma ca este posibil
sa paraseasca UTA pentru o oferta consistenta de manager la Jiul Petrosani,
el s-a hotarât în cele din urma sa-si continue munca la UTA.
„As putea pleca oricând, dar mi-ar fi jena. Mi-ar fi rusine de
Dekany, care se zbate, dar în primul rând de publicul din Arad,
care ma iubeste”, spune Boruga.
Apoi, tehnicianul a facut o comparatie între lumea fotbalului si clasa
politica sau mediul de afaceri. „Pe mine lumea ma cunoaste de 30 de ani
si nu ma va uita nici peste 20, chiar daca nu am fost în politica, sau
nu am avut firme.
Farmati a avut pensie de doua milioane dar îl stie toata România.
Tot asa Coco Dumitrescu, Brosovszky, Petschovszky si atâtia altii. Dar
pe politicienii de acum zece ani cine îi mai stie? Ei sunt ca fluturii,
stau patru ani pe un scaun, dupa care lumea îi uita”, a continuat
consilierul tehnic al gruparii aradene.
Legat de suporteri, Boruga spune ca „îi iubesc si eu, iar daca
oamenii cu functii înalte din Arad nu ma ajuta, spera ca sa am ajutor
din putinul pe care-l dau spectatorii, pe care îi astept în numar
cât mai mare la meciuri”.
Lucian Danila
Citiți principiile noastre de moderare aici!