Al doilea campionat de după război a fost câștigat tot de ITA. Echipa a rezistat intemperiilor roșii, ce determinau câteva despărțiri imediat după primul titlu. Lorant se întoarce în Ungaria și joacă la Vasas, Meszaros ajunge în Italia, la Bologna, Toth III își caută și el norocul în Italia. Francisc Neuman își păstrează nucleul de bază și la Arad sosește Zoltan Farmati, de la Ferar Cluj.

Ideologia comunistă începea să se facă simțită tot mai puternic și fenomenul sportiv nu avea cum să fie lăsat deoparte, din contră, a era transformat într-o armă. Oameni de genul lui Francisc Neuman erau forțați să stea și mai în spate, după ce directivele venite dinspre URSS erau adoptate la foc automat de la București. Gheorghe Gheorghiu Dej își calcula pașii prin care urma să preia puterea deplină, România (Republica Populară Română) se mula pe principiile sovietice, care-i condamnau din plin pe cei care știuseră să se facă remarcați și iubiți de oameni.

… trupa arădeană, cu Petre Steinbach la conducerea tehnică, mersese excelent. Camionatul 1947-48 a luat startul pe 24 august, în dreptul ITA-ei erau victorii pe linie, exceptând un egal la Jiul, unul acasă, în compania contracandidatei CFR Timișoara și încă unul, la Juventus, redenumită între timp Distribuția Petrol . Între succese, un scor furibund în fața Ploieștiului, 11-0, ce provoacă o anectodă a antrenorului Steinbach. ”Ajuns la Ploiești, Petre Malița, pe atunci extremă stângă a roș-albaștrilor, e întrebat de un grup de suporteri cum s-a putut întâmpla așa ceva. Răspunsul: datorită arbitrului, ne-a demoralizat acordând golul al zecelea din off-side!”

Pe 1 decembrie, în etapa a XIV-a, ITA găzduia CFR București, încă o grupare pretendentă la titlu. Înaintea jocului, deputatul Emil Angheliu, președintele FRF, le înmâna arădenilor plachetele pentru titulul de campioni cucerit în sezonul precedent. Cu Petschovsky mușcându-și pumnii pe margine din cauza suspendării, textiliștii înregistrau primul eșec stagional. Meciul s-a decis în actul al doilea. Arădenii au acuzat un henț în faza care a dus la primul gol al CFR-ului, marcat de Bazil Marian (62). Ion Reinhardt: ”Goalul trebuia să vină și coincidența a făcut să se marcheze dintr-o acțiune dubioasă”. Golul doi l-a marcat Filoti (77), iar victoria a fost sărbătorită de giuleșteni chiar la Arad și au primit două cupe, una de la Sindicatul ITA, cealaltă de la ziarul arădean Patriotul Sportiv. Celălalt CFR, cel din Timișoara, profita și urca pe primul loc.

În primul meci jucat de ITA acasă în primăvara lui 48 se consemnează scorul campionatului, 12-0 cu Jiul. Săptămânalul Jövö Sport, din Arad, 16 februarie, consemnează autorii golurilor Dumitrescu III 4, Bonyhadi 4, Mercea, Stiebinger 2, Reinhardt. În etapa XIX-a, din 28 februarie, ITA a jucat acasă cu echipa bucureșteană Unirea Tricolor, pe care a învins-o cu 4-2 (Bonyhadi, Stiebinger 2, Mercea / Teodorescu, Ozon). Unirea Tricolor fusese formată reputatul antrenor Fane Cîrjan, care o condusese ani buni, lansând în fotbalul românesc vedere ca Sony Niculescu, Simionescu sau, mai ales, Titus Ozon. Dar la ora desfăşurării meciului cu ITA, fostul antrenor se afla la apocalipticul canal Dunăre – Marea Neagră, unde ispăşea pentru vina de a fi fost „mult prea român”. Fitilul comunist începea să facă noi victime în sport.

Ajungem pe 7 martie 1948, etapa XX, ITA juca în deplasare cu AS Armata Bucureşti (viitoarea Steaua) pe un stadion ANEF (Republicii) ce adunase peste 22,000 de spectatori. Deznodământul a reprezentat moment de vârf care nu s-a mai repetat în duelul fotbalistic dintre arădeni şi echipa militară, palmaresul incluzând aici şi denumirile ulterioare ale celor două tabere, adică Flamura Roşie şi UTA respectiv CCA şi Steaua. Stiebinger, hattrick, și Kovacs, tot hattrick, îi umileau pe roș-albaștri. În aplauzele miilor de spectatori, ITA a părăsit triumfătoare ANEF-ul, nu înainte de a primi o frumoasă cupă din partea Sindicatului Bijutierilor şi al Ceasornicarilor, pentru cea mai bună echipă a cuplajului. Partida cu ASA-ul fusese precedată de Distribuţia Petrol Bucureşti – CFR Cluj 2-2.

Suntem în etapa XXI, când la Arad sosea Ciocanul Bucureşti. Echipa din Capitală, peste exact două luni, avea să fie transformată de Ministerul Afacerilor Interne în Dinamo Bucureşti, ca urmare a unei fuziuni cu alte grupare faimoasă din perioada interbelică, Unirea Tricolor. E meciul în care idolul tribunei arădene, al cărei nume e cântat şi astăzi, Petschovsky a făcut show total, înscriind toate golurile unei victorii superbe ce propulsa ITA pe poziţia secundă. La 4-0, echipa arădeană a început să joace pentru public, spectacolul fiind „condimentat” de unele decizii contradictorii ale arbitrului Bălan.

CFR – ITA a făcut ca în urbea de pe Mureș, dar și în cea de pe Bega, să fie declanșată o adevărată isterie. Drama prin care treceau organizatorii fotbalului arădean – OSP-ul, Comisia de Fotbal și conducerea clubului ITA – era legată de enorma solicitare de bilete. Oamenii din Arad doreau neapărat să asiste la meci și să simtă aroma victoriei. Pe fondul aflării veștii că fuseseră vândute toate biletele iar meciul ar fi urmat să se dispute cu casa închisă, OSP-ul, în colaborare cu administrația locală, a asigurat pentru susținătorii echipei alb-roșie o garnitură de tren compusă din 12 vagoane, în care au urcat peste 1,200 de oameni. Alți 500 au plecat spre Timișoara pe cont propriu. Arena gazdă a fost Electrica (de lângă UMT), sufocată de aproximativ 12,000 de suflete, în condițiile în care capacitatea era cifrată la 5,000. O altă mulțime stătea afară, ascultând transmisia radiofonică la difuzoare amplasate în jurul arenei, iar vremea din acea zi a ținut să onoreze spectacolul așteptat.

Coco Dumitrescu, din postura lui de extrem stâng, a șarjat tot mai periculos spre careul timișorean, ridiculizând apărarea ceferistă, dar mai ales adversarul direct, pe Ranita. În minutul 23, arădeanul și-a depășit oponentul amintit, a pătruns în suprafața de pedeapsă și a tras sec de la 10-12 metri fără ca fostul internațional din poarta celor de pe Bega, Dumitru Pavlovici, să poată interveni, 0-1. A rămas așa până la final, iar victoria a urcat marea echipă a ITA-ei în fruntea Diviziei A, detronându-i pe ceferiștii timișoreni, înfrânți pentru singura dată în acel sezon pe teren propriu. De atunci, ITA n-a mai cedat primul loc și s-a încoronat pentru a doua oară cu titlul de campionă a României.