Întrebat de ce este reţinut în declaraţii Giussepe Guzzardi, apărătorul clubului fanion al Aradului a declarat: „Omul a venit cu sufletul deschis spre UTA şi s-a trezit târât prin sălile de judecată. Într-o speranţă iluzorie de a bloca proiectul italienilor, Zăhoi l-a chemat în faţa instanţei pe Guzzardi, care nu se aştepta la o asemenea primire”.
Epopee judiciara, la final
Reactualizat la:
ARAD. Afişând o siguranţă liniştitoare, avocatul Gheorghe Coţofană a „decretat” sfârşitul epopeei judiciare de la UTA. „Mai avem un ultim termen, pe 5 octombrie, care nu mai poate schimba în vreun fel datele problemei. Odată încheiat acest episod negru din istoria grupării ne putem apleca pe planul de investiţii şi proiectul gândit pentru renaşterea simbolului numit UTA” – a punctat Coţofană.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
UTA a pierdut, după ce a ratat mult, dar poate reclama cel puțin un penalty.
Local
Zilele Aradului 2026 au trecut de primul weekend, cu muzică în Parcul Eminescu, Food & Fun pe Bulevardul Revoluției, distracție pentru copii în Piața Avram Iancu și un carnaval la care au participat peste 20 de comunități și grupuri. Manifestările continuă până duminică, 23 august.
Local
Zece din cele unsprezece persoane implicate în scandalul din centrul Aradului, de sâmbătă seara, au fost plasate sub control judiciar după ce fuseseră reținute 24 de ore.
1
România
Curtea Constituțională a stabilit ca fiind constituțional un amendament introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii găsiți incompatibili sau în conflict de interese își pierd funcțiile. Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională, luni, sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” din Legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Local
Un incendiu subteran afectează o zonă din Lunca Mureșului, unde focarele apar în sol și ajung la rădăcinile arborilor. Pompierii arădeni au intervenit de șapte ori în ultimele luni, iar în iulie focul s-a extins la vegetația forestieră și a afectat aproximativ 30 de hectare.
1
Local
Prezent la inaugurarea celor două pasaje din zona Calea Aradului, premierul interimar Ilie Bolojan a oferit o serie de explicații privind motivele care au dus la întârzierea demarării lucrărilor la drumul expres Arad-Oradea.
3
România
Șefa Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a decis să nu mai fie judecător raportor în cazul sesizărilor formulate față de Legea integrității, au declarat luni surse judiciare, pentru AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!