„Noul sezon începe cu un meci la fel de important pentru noi ca și cele din campionat: confruntarea din Cupă de la Lugoj, împotriva unei echipe bune, care ne-a provocat singura înfrângere din returul campionatului trecut. După ani de contraperformanțe în Cupă, este timpul ca UTA să devină revelația competiției printr-o participare în fazele superioare, când vor intra în competiție și echipele de Liga I, aflate la nivelul fotbalistic spre care tindem. Bătrâna Doamnă” trebuie să-și confirme statutul și blazonul printr-o calificare în faza superioară, iar noi ca suporteri trebuie să-i fim din nou alături. Cei care doresc să vină la Lugoj o pot face cu autocarul, plecarea fiind stabilită marți, 25 august, ora 16.00, de pe platoul din fața stadionului Francisc Neumann (UTA). Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com. Costul deplasării: 10 lei. Dat fiind timpul scurt între ora plecării și ora începerii meciului de la Lugoj (17.30), îi rugăm pe toți cei care se vor înscrie să fie punctuali, deoarece la ora 16.00 se va pleca”.
Fanii, alături de UTA, la Lugoj
Suporter Club UTA anunta deplasarea la meciul dintre CSM Lugoj şi UTA, care va avea loc mâine, de la ora 17.30, semn că lucrurile reintră în normal, iar fanii sunt alături de echipă încă de la primul meci oficial al sezonului. iată, în continuare, comunicatul SCU:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!