– Adevărul: Dle. Sandu Ion, acum că suntem aproape salvaţi, mai sunteţi supărat pe jucători ?
– Sandu Ion: Aş putea să fiu altfel ? Am vrut chiar să tai în carne vie, la un moment dat. Totuşi, am considerat că toţi merită o şansă în plus în acest final de campionat. Acum că presiunea obiectivului a dispărut, nu au decât să joace fotbal. Cine nu va da randamentul scontat, va pleca, indiferent de nume.
– Adevărul: Va avea Lăcătuş mână liberă şi-n campania de pregătire a noului sezon ?
– Sandu Ion: Categoric, da. El va stabili cine pleacă şi cine vine la UTA. Şi, evident, va fi răspunzător pentru rezultate. Vom trage primele concluzii după cinci-şase etape din noul sezon, când loc de scuze nu vor mai fi.
– Adevărul: Cât adevăr există în posibila cooptare în echipa de conducere a UTA-ei a lui MeMe Stoica ?
– Sandu Ion: Sunt prostii. Mie unul nu îmi place caracterul lui Stoica. Dacă vreţi să ştiţi, l-am ofertat pe Marius Stan, de la Galaţi, care m-a refuzat politicos, motivând că nu poate accepta, în condiţiile în care la Arad nu sunt premize pentru marea performanţă.
– Adevărul: Cum adică ?
– Sandu Ion: Păi, avem noi un stadion adevărat, pentru a visa la mai mult ? Nu avem, deoarece primarul Falcă şi-a pus ambiţia de a „moderniza” actuala arenă, chiar dacă ea nu corespunde standardelor internaţionale. Am venit cu soluţii concrete, dar nimic. Se găseşte locaţia, se face o licitaţie şi doar după ce noul stadion va fi dat la cheie, firma câştigătoare va primi în schimb terenurile UTA şi Gloria.
– Adevărul: Şi cine se opune unui astfel de proiect ?
– Sandu Ion: Nu ştiu cine se opune, dar ştiu că primarul Falcă nu este încântat de idee. De fapt, dl. Falcă a cam uitat de promisiunile din vară. A spus că găseşte pe cineva care să vină cu jumătate de milion de Euro lângă echipă, n-a mai făcut-o. A promis că îşi dă tot sprijinul pentru construirea noului stadion, cu asta am rămas. În schimb, se laudă pe un post TV că el asigură tot UTA-ei. Vreau să ştiţi că acel „tot” se ridică la 3% din bugetul clubului pe un sezon şi constă în plata unor oameni şi a unor facturi. Pentru a nu mai aminti de faptul că primarul Aradului confundă termenul de vânzare cu cel de cesionare.
– Adevărul : Sunteţi tare pornit pe Gheorghe Falcă …
– Sandu Ion: Sunt nemulţumit că mimează doar că îşi dă interesul faţă de UTA, pentru a da bine în faţa alegătorilor.
– Adevărul: Să revenim la UTA. Acum că obiectivul este aproape atins, la ce să ne aşteptăm pentru viitorul sezon ?
– Sandu Ion: Lucrăm la stategie. Avem câteva piste, iar suporterii vor avea parte de adevărate „bombe” în materie de transferuri. Toate la timpul lor, până atunci să vedem cine merită să mai rămână la UTA şi-n sezonul viitor, aceste ultime etape fiind decisive.
– Adevărul: Vă mulţumim.
D.S.
Trimite articolul
Xcâtă dreptate are domul Sandu. Acest Falcă este un bun orator, dar când vine vorba de fapte ne lovim de un zid.
Dacă va fi împotriva unui nou stadion, Falcă să nu se aştepte să mai câştige un mandat de primar. Cu abureli poate fraierii câţiva pensionari, dar pe zecile de mii de suporteri utişti, în nici un caz. Să vedem că el vrea, se zbate şi să ne spună cine este împotriva unui asemenea proiect
Sa il vad si eu pe cel care e multumit de Falca, nu ne-am lamurit?
Mai un pic si stadionul UTA va fi tot un ……mall.
La un drumar gen Falca da-i lopata, nu-cere sa stie contracte si promisiuni.
la ce performanta produce uta,este normal sa nu doreasca primarul sa ajute;lui ii sta gindul doar la comisioane si la mall-uri;sa-i spuneti doar ca terenul de sub catedrala face citeva milioane de euro,ca o si darima,pentru a face un mall,si sa marcheze banul.aradul are,pe moment doi perdanti:uta si primarul.ella
pai ii ceva normal la falca sa promita doara si la mine iin zona nu mi asfaltata strada parca as fi in evul mediu tot praful se pune pe masina.hai uta anti poli
de flaca ii doar promisiunea in rest zero barat
Suntmâhnit că iar ne spălăm rufele în plublic. Sunt dezamăgit că pentru Falcă zicala A promite este o nobleţe, a crede în promisiuni este o prostie, a devenit o chestiune obişnuită. Găsesc totuşi puterea de a spera … într-un stadion nou, într-un primar care să preţuiască echipa fanion a Aradului şi că „Bătrâna Doamnă” va fi iarăşi ce a fost şi poate, chiar mai mult. Hai UTA
nu stiu cum l-am putut alege pe falca, dar in 2008 nu voi mai repeta aceasta enorma greseala pentru Arad si UTA. Sper sa nu-l mai aleaga aradenii
Treziţi-vă arădenilor, deschideţi ochii. Nu mai mergeţi la vot, ca la birt după un deţ de rachiu puturos. Măcar la viitoarele alegeri puneţi ştampila pe omul potrivit, nu pe partidul cu care simpatizaţi. Că altminteri, tot de alde Falcă ne vom lovi şi apoi să plângem pe umerii lui că nu ajută sportul.
… domnilor, nu-i drept. Păi citesc doar opinii contra lui Falcă. Staţi niţel, am o problemă: ce face Vali ? Cum care Vali ? Ăla ce-i purtător de vorbe pe la Primărie. E în libere, sau, e pe bune zvonul că s-ar dezice de Ghiţă ? Alminteri, nu înţeleg de ce nu apar şi reacţii pro. Poate mă lămureşte şi pe mine cineva, că io nu ţin nici cu UTA, nici cu Falcă, nici cu Sandu, dar … am o problemă. Şi basta. Vă pup.
Bă, eşti simpatic rău. Eşti tare, ce mai. Noi nu ştim cum să-l convingem pe Ghiţă să ajute UTA şi tu o dai pe glume. Dar, dacă stau bine şi mă gândesc nu-s chiar glume. Apropo, cred că Vali e ocupat cu referendumul. Fi liniştit, o să recupereze.
Anunţ: pierdut Vali, găsitorului un raft din Selgros. Prietenii ştiu de ce…
GRESELI DE “patron” LA UTA
1. PRETUL BILETELOR IN TUR PE ARENA PRIMARIEI
2. LACATUS antrenor(te apuca rasu)
3. ADUCEREA JUCATORILOR LIBERI S-A VAZUT CE INSEAMANA ASTA(LACA CE ZICI?)
4. SEZONU VIITOR TOT CU LACA?
RETROGRADARE PLACUTA!!!
În atenţia gardianului. A apărut Vali. Pardon, Beckham. Era şi timpul. Frumpasă încercare de mutare a atenţiei opiniei fotbalistice arădene. Tipic falcao. Ne-am prins, nenicule, aşa că schimbă placa.
Cu sa nu uite primarul de promisiuni, daca este un dobitoc??
Ghiţă, dacă eşti bărbat,ieşi în faţa suporterilor şi spune că tu nu eşti împotriva unui stadion. Că tu eşti dispus să pui umărul la acest proiect şi că alţii îţi pun beţe-n roate. Dacă stai ascuns, ca şti tu cine în cucuruz, vei avea de pierdut la capitolul imagine. Şi chiar sunt şi lucruri bune pe care le-au făcut în oraşul ăsta.
Ăla din cucuruz are rât şi grohăie ?
… fraţilor, trebuie să fim uniţi, trebuie să respirăm împreună pentru aceată echipă, UTA. Mă doare inima când văd că unii trag invers la căruţă. Au venit nişte investitori la UTA, care au băgat mâna-n buzunarele lor adânc şiîn loc ca oficialităţile locale să caute să îi sprijine, să îi ţină cât mai mult la echipă, nu ia în considerare propunerile venite dinspre aceştia. Păcat, ar fi o şansă bună ca UTA mea, a noastră, a zecilor de mii de suporteri de pretutindeni sărenască. Dă Doamne înţelepciune tuturor celor care au ceva în comun cu UTA, cu oraşul. Hai UTA, eterna dragostea a mea.
Toată lumea ne vinde gogoşi. Unii spun că ar face performanţă dar n-au condiţii, alţii spun că lipsa de performanţă nu justifică un efort financiar uriaş (un stadion nou înseamnă circa 12.000- 15.000 euro/loc cu tot cu infrastructură). Cred că o reabilitare gen Piatra Neamţ ar fi la îndemînă şi ar împăca pe toată lumea. Iar investitorii, care se bucură de stima multor arădeni pentru ceea ce au făcut la UTA, să nu ne mai promită “bombe” ci fotbalişti că “bombele ne-au mîncat nervii în acest campionat. Să auzim de bine.
Sportul in general duce numai lucruri bune(in general)de la unitate la partea materiala, daca e gestionata bine situatia respectiva; daca s-a inceput ceva la UTA anul trecut at. trebuie continuat cu ORICE PRET…altfel…ne-am dus..si se rade lumea de noi..s-a dus respectul..si totul..Doamne ajuta!
stai,bai,un pic.
de cand e asta cu stadionul
Gloria?
asta e noua gaselnita?
si asa nu sunt terenuri de sport in Arad?
si stadionul ala vor sa-l demoleze?
si sa faca iar vreun praktiker,ceva.
si pana la urma Gloria e stadion de atletism,ce are el cu UTA?
toti nu stiu decat sa incerce sa ia o felie cat mai mare din Arad in interesul lor
Tot respectul pentru cuplul de finantatori Bara& Sandu care sper sa nu ne paraseasca acum la inceput de drum desi au dreptul sa o faca la modul cum sunt ajutati de marile oficialitati ale orasului.Un lucru tot am insa sa le reprosez celor doi.Taiati domnilor in carne vie incepand cu jucatorii si continuind cu stimabilul Lacatus.Nu ajunge numai daruirea lui Lacatus ,trebuie si stiinta,asltfel veti ajunge sa plangeti dupa bani.Avem un bun antrenor din Arad(Popica) pe care nu-l cunosc personal dar care a facut scuzati expresia din rahat prastie .E peste Lacatus la toate capitolele(tactica,factor mobilizator si finantator daca trebuie).Lasand gluma la o parte veti vedea ca Lacatus nu va face traba nici in aceste etape ramase de disputat si vom tremura pana la capat.Ar fi frumos sa batem pe AEK ,dar cu jocul asta ma tem ca ne vom face de ras si sincer ar fi o mare deziluzie.
Bai eu nu inteleg…De ce are nevoie Sandu Ion de terenul de la subcetate si Gloria.E usor sa lovesti in primar.Nu cred ca e impotriva unui stadion,ar trebui sa fie nebun.Dar ma intreb Bara va mai ramane la UTA dupa 19 mai(asa cum s-a scris)?Sandu Ion va mai putea tine singur echipa?Mie mi se par scuze ieftine ale investitorilor.Prima data Bara a amenintat ca pleaca daca nu se face stadion.Din cate l-am auzit pe Falca la televizor vrea sa-l refaca,dar acum vad ca nu mai sunt multumiti cu aceasta.Vor stadion nou.Il construiesc ei?Nu cred.Si nu cred ca Primaria va avea bani sa construiasca.Mi se pare ca vor sa se retraga si nu stiu cum sa o faca in modul cel mai elegant.Din moment ce UTA joaca cum joaca acum cu Lacatus si tu il pastrezi unele lucruri incep sa devina evidente.Cel putin din partea lui Bara sunt sigur ca se va retrage.
Sper sa nu am dreptate!!!
totul este o inscenare,falca si sandu zis ,METRO, vor de fapt terenurile de sub stadioanele UTA si Gloria.Nu-i mai satura cel de sus,vniti amindoi din oltenia sa faca averi pe spinarea aradenilor naivi si iubitori de sport.
Vali, te-ai trezit ? Ţi-s dat ordin Falcă să porneşti contraatacul ? Degeaba, iubitorii fotbalui din Arad nu pot fi păcăliţi cu astfel de manevre. Faceţi stadion şi veţi primi aplauzele noastre. Restul chiar nu contează. Sunt poveşti
Constat ca aveti o problema cu mine, dar va invirtiti in jurul ei. De vreme ce “stiti” atit de “multe” despre mine, inseamna ca stiti si unde ma puteti gasi. Prin urmare, va astept sa-mi expuneti respectiva problema. Asa, din spatele anonimatului observ ca aveti “curajul” opiniiilor…
Sunt mai multe motivele pentru care nu am postat nici un mesaj pina acum, iar cel mai important este legat de calitatea celor ce au postat. Calitatea de suporteri UTA, de suporteri patimasi. Probabil cei mai multi dintre ei pot fi intilniti si in deplasarile pe care UTA le-a avut in acest campionat. Or, aceasta calitate, de suporter adevarat trebuie respectata pina acolo incit sa le intelegi durerea, patima, opinia. Sa le intelegi chiar si subiectivismul. Ei nu merg la stadion pentru relaxare. Merg ca la o intilnire de dragoste, si chiar asta este: intilnire cu iubita lor UTA.
“Frate-frate”, imi pare rau sa ti-o spun, dar dupa cum te-ai manifestat pina acum, nu faci parte din aceasta categorie aleasa de suporter (si, nota bene, suporterii din Arad mai au si marele merit ca sunt civilizati!).
Pornind de la respectul pentru suporterii care au postat mesaje si de la alte citeva motive care nu intereseaza acum, mi-a fost greu sa intervin. Suporterii nu sunt obligati sa stie ca dl primar nu a facut niciodata promisiunea ca va construi un stadion nou (cel putin eu nu am cunostinta despre o asemenea promisiune…). In schimb, dl Sandu Ion ar trebui sa stie. De ce nu se poate face un stadion nou? Simplu: pentru ca municipiul Arad nu are, deocamdata, suficienti bani pentru asa ceva. Daca pentru introducerea canalizarii in trei cartiere aradene este nevoie de un imprumut extern (50 milioane euro), atunci de unde s-ar putea scoate peste 60 de milioane euro pentru un stadion nou? A, vine un investitor minune si construieste el stadionul, din banii lui doar pentru a primi apoi, stadionul UTA, pe care sa-l demoleze pentru a valorifica terenul? Draga “frate-frate”, chiar crezi in asemenea povesti?
In incheiere, va propun un exercitiu logic: daca la inceputul campionatului UTA si-a propus ca obiectiv SA NU RETROGRADEZE (obiectiv rezonabil pentru actualul lot…), care-i problema cu stadionul? Daca aveau noul Wembley ar fi jucat in cupele europene? Da, Primaria si-a propus sa modernizeze actualul stadion, sa depaseasca “zona retrogradarii”, chiar prin dotarea cu instalatie de nocturna. Este putin lucru? Posibil, dar cu siguranta este un plan realist. Mult mai realist decit proiectele minune de stadioane noi, facute din banii unor investitori la fel de…minune.
Primaria nu ajuta suficient clubul UTA? Posibil. Sa dai stadionul fara sa percepi chirie (U Craiova parca plateste Primariei, sau nu?), sa platesti utilitatile si salariile angajatilor, sa lasi clubului tot spatiul publicitar din stadion, iar clubul sa nu faca mare lucru cu el (oare cit cistiga din publicitate cluburile serioase?) samd, este, oare, chiar asa de putin? Sigur, este comod si cool sa critici Primaria si Primarul pentru orice nereusita. Nu va trece multa vreme si vom afla ca tot Primaria si/sau Primarul sunt vinovati pentru ca UTA nu are nici un jucator de constructie, ca nu leaga trei pase, ca aproape nici unul nu stie sa faca un stop sau o preluare, ca singura tactica pe care o stie echipa asta este “marea intimplare si mica ciupeala”, Danalache si altii ca el trebuiau livrati la UTA impreuna cu doze mari de Distonocalm pentru suporteri samd…
Salut respectuos frumosilor suporteri.
Agitatorilor electorali, numai de bine…
Din start preciyey ca sunt unul dintre fondatorii gruparii SUR Arad, grupul principal din galeria UTA-ei, grup care de la infintare a insotit UTA peste tot prin tara indiferent de esalonul in care am activat.
Ceea ce spune VM este perfect real si logic pentru ca si eu mi+am facut in deseori sperante desarte ca vom avea un stadion nou nout la Arad, insa mi-am dat seama ca la ora actuala chiar nu ne permitem un stadion nou.
Chiar este imperios sa punem nocturna pe actualul stadion, sa daramam peluzele si sa le construim exact din spatele portilor putant castiga cateva astfel cateva mii de locuri la capacitatea stadionului.
Daca pe viitor ne ajuta Dumnezeu si vine cineva cu un investitor dispus sa investeasca alaturi de primarie intr-un nou stadion, sa o faca domnilor in paralel, nu cred ca le-ar pune nimeni bete in roate, dar si de italienii aia care au zis ca vin, ca fac, ca dreg si nu au mai facut nimic m-am saturat.
Un lucru este foarte clar, echipa trebuie sa cresca, cu totii ne dorim performanta, performanta care cu actualul stadion in actuala forma fara toalete, fara spatii de parcare, fara o capacitate adecvata si fara porti de evacuare, nu se poate face.
Nu vreau sa ma erijez in avocatului lui Falca pentru ca si lui ii pot imputa o gramada de chestiuni legate de orasul nostru, insa nici sa fiu “gica contra” nu pot, chiar nu este el de vina pentru faptul ca Bara este naiv si vede in boul asta de Lacatus o mare “scula”, chiar nu este el de vina ca multi din jucatorii adusi pe bani grei nu sunt in stare sa dea o pasa, sa suteze sau sa detina cele mai elementare notiuni de fotbal.
Haide UTA !