S-a intrat în linie dreaptă. La finalul săptămânii se dă startul în noul sezon, după o pauză (mult) prea lungă. La UTA lucrurile nu par puse în totalitate la punct, căci acum – în ceasul al doisprezecelea – antrenorul Roland Nagy insistă să se mai aducă un atacant de valoare.
Este adevărat, Miron şi Capătă sunt încă prea cruzi pentru dueluri aşa de importante, iar noii sosiţi, Bucur, Galani şi Sitoe au rămas datori la capitolul goluri, în meciurile de pregătire. De aici, probabil, dorinţa tehnicianului de a se mai aduce un vârf de atac valoros.
Pe la colţuri se vorbeşte că la Arad ar putea ajunge fostul stelist Victoraş Iacob, însă varianta cea mai la îndemână pentru preşedintele Giovanni Catanzariti este Bogdan Apostu, care este – încă – liber de contract. Oricum, UTA nu mai poate legitima decât jucători din afara ţării ori liberi de contract, atâta timp cât perioada de transferuri din ţară a luat sfârşit acum mai bine de zece zile.
În rest, lotul se ştie, nu a mai suferit modificări de ultimă oră.
A revenit Hidişan
La antrenamentul de azi după-amiază, la pregătire a participat şi Hidişan, care a ieşit accidentat în minutul 25 al „amicalului” cu Naţional Sebiş. Doar „Jerry” Sitoe mai acuză o contractură musculară, dar până la ora meciului cu Juventus Bucureşti îşi va reveni. Indisponibil rămâne doar Marius Chindriş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!