„Sunt trei puncte extrem de importante pentru noi, am făcut o primă repriză bună, păcat că în partea a doua nu am ținut ritmul și intensitatea la fel, mai ales că am avut și un om în plus. Sunt însă trei puncte care rămân în clasament, acesta a fost scopul nostru, să obținem maximum din acest meci. Mai avem un meci la fel de important acum de jucat, cel de la Pitești, sperăm să ne întoarcem cu punctele de acolo și să așteptăm ca iarna să vină cu ceva bun”, a declarat Stupar.
Un singur scop, cele trei puncte
ARAD. Imediat după victoria categorică din meciul cu Mureşul Deva, antrenorul secund al UTA-ei, Dan Stupar a apărut în faţa jurnaliştilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
1
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!